Nouă persoane, cercetate pentru furt de energie electrică
Nouă persoane, din Uricani, au ajuns “pe mâna” oamenilor legii după ce au furat energie electrică. Uricănenii au fost identificaţi, miercuri, între orele 08:00 şi 14:00, când poliţiştii oraşului Uricani au efectuat o acţiune, în urma căreia le-au identificat pe cele nouă persoane care sustrăgeau energie electrică prin intermediul unor branşamente artizanale. Poliţiştii au întocmit dosare penale, cei nouă uricăneni fiind cercetaţi în stare de libertare pentru săvârşirea infracţiunilor de sustragere de energie electrică şi folosirea de instalaţii clandestine.
Şi-a lăsat maşina în şanţ şi a fugit acasă
Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Şoimuş, s-a ales cu dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi părăsirea locului evenimentului fără încuviinţarea organelor de cercetare ale poliţiei. Acesta, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, pe raza municipiului Deva, la efectuarea virajului la dreapta spre DN 76, a pierdut controlul volanului răsturnându-se în afara părţii carosabile. După producerea evenimentului rutier, bărbatul a părăsit locul faptei, fiind găsit de poliţişti a doua zi, la domiciliul său. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că autorizaţia de circulaţie provizorie a autoturismului era expirată din data de 21 iunie.
Un şofer fără permis şi altul cu alcool “la bord”, prinşi în trafic
Un şofer “turmentat” a fost depistat miercuri spre joi noaptea, de un echipaj din cadrul Biroului Rutier Deva, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Zarandului, din Deva. Oamenii legii l-au testat pe Ioan K., de 57 de ani, din Deva, cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, poliţiştii rutieri l-au depistat pe Diamant F., de 23 de ani, din Deva, care conducea un autoturism înmatriculat în Marea Britanie, pe o stradă din municipiu, având permisul de conducere suspendat. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal.





