Trend ascendent la Castelul Corvinilor. Numărul turiştilor care vizitează monumentul medieval din Hunedoara continuă să crească
Peste 21.000 de turişti au trecut pe podul Castelului Corvinilor, de la 1 ianuarie 2017 şi până pe 28 martie. Cifra este simţitor mai crescută decât cea înregistrată în perioada similară a anului trecut: 17.620.
Temerile conform cărora Castelul Corvinilor s-ar lovi de un „plafon” odată ce atinge cifra de 300.000 de vizitatori într-un an par a fi nejustificate. Cel puţin aşa arată evoluţia numărului de turişti pe primele trei luni ale anului. Anul acesta sunt cu aproape 4.000 mai mulţi. Diferenţa se simte şi la bugetul local. În primele trei luni ale anului trecut, din vânzarea de bilete, s-au obţinut 295.000 de lei, în perioada 1 ianuarie – 31 martie, în timp ce, în intervalul 1 ianuarie – 28 martie 2017, suma încasată este de aproape 329.000 de lei.
Anul trecut, Castelul Corvinilor a avut 300.693 vizitatori plătitori, iar suma încasată doar din vânzarea de bilete a fost de 5,3 milioane de lei. Cu aproape 1,2 milioane de euro obţinute, Castelul Corvinilor îşi păstrează astfel statutul de principală sursă de venituri la bugetul local. Numărul vizitatorilor obiectivului medieval a cunoscut salturi spectaculoase în ulimii ani. A avut doar 67.000 de bilete vândute în 2011 (anul în care criza economică s-a manifestat cel mai acut în România). În 2012, numărul turiştilor a „sărit” de 100.000 pentru prima dată după multă vreme (114.000, mai precis). În 2013 au fost 152.000 de turişti la Castel, în 2014 – 230.000 iar în 2015 – 280.000.






