glasul-hd.ro Web analytics

ComunitateSpecial

„Eu alerg, voi veţi dona” – o campanie în sprijinul unei tinere campioane (GALERIE FOTO)

Cea mai recentă iniţiativă a cunoscutului atlet de anduranţă devean Aris Necula (care împlineşte 50 de ani în 23 iulie anul acesta) a fost aceea de a ajuta o tânără speranţă a atletismului hunedorean, Georgiana Timu, de 15 ani, care a cucerit luna trecută titlurile de vicecampioană naţională atât la săritura în lungime (după titlul de campioană de anul trecut) cât şi la triplusalt junioare. Spre a strânge fonduri pentru ajutorarea Georgianei, Aris Necula a alergat timp de 24 de ore, de joi de la ora 20 până vineri la ora 20, pe banda de la Sala de fitness „Sport Class” din Deva.

 

Reporter: Ce v-a determinat să veniţi cu acestă iniţiativă de sprijinire a Georgianei Timu?

Aris Necula: Cunosc situaţia sportului în general, nevoia sa permanentă de fonduri. Vreau să ajut sportivii, iar pentru a alege pe unul dintre aceştia am luat legătura cu Adrian Liga, directorul Colegiului Naţional Sportiv „Cetate” din Deva. Dânsul mi-a recomandat-o pe Georgiana Timu, o fată din Valea Jiului, legitimată la Colegiul Sportiv, care a obţinut rezultate foarte bune în competiţiile de junioare, fiind fostă campioană şi actuală vicecampioană naţională.

Rep: Cum a fost alergarea pe bandă comparativ cu cele în aer liber, cu care sunteţi mult mai obişnuit?

N.: Este incomparabil mai greu, ştiam asta de la bun început. Nici nu se compară ca dificultate, practic cele două nu au nimic în comun. Prefer să alerg oricât pe şosea decât în spaţiu închis, unde nu e aer şi oxigenarea organismului în timpul alergării nu se face cum trebuie.

Rep: Aţi dus la capăt cele 24 de ore de alergare continuă. V-aţi confruntat cu probleme deosebite de sănătate?

N.: Pot să vă spun că au fost ore grele, şi astăzi (n. red. duminică) încă mă mai refac, încerc să mă odihnesc. Am fost monitorizat permanent, am avut lângă mine asistenţă medicală, iar parametri fizici au fost în permanenţă relativ normali, atât cât se poate în cadrul unui asemenea efort.

Rep: Care a fost atitudinea celor veniţi în tot acest interval de timp la „Sport Class”, ca să vă urmărească alergarea de 24 de ore?

N.: Au fost oameni care m-au surprins plăcut, au reacţionat foarte frumos. Ţinând cont de interesul redus care se manifestă la ora actuală pentru sport, pot spune că au fost mulţi oameni prezenţi la acest eveniment.

Rep: O ultimă dublă întrebare: câţi kilometri aţi alergat şi câţi bani s-au strâns în această campanie?

N.: Nu ştiu! Luni se va constata oficial şi dacă am reuşit să bat recordul de alergare de 24 de ore şi, mai important, împreună cu Georgiana vom deschide cutia pentru donaţii de la sală şi vom vedea câţi bani s-au strâns pentru tânăra campioană.

Donaţiile pentru Georgiana Timu

Donaţiile pot fi făcute atât la sala de fitness „Sport Class” din Deva, Bulevardul Decebal, bloc M parter, cât şi în contul Asociaţiei „Sport şi anduranţă” de la Banca Transilvania: RO 60 BTRL RON CRT 0368888801. Campania de strângere de fonduri se încheie oficial astăzi.

Sponsorii campaniei „Eu alerg, voi veţi dona”  

Sponsorii care au fost alături de Aris Necula în iniţiativa sa de a ajuta sportul hunedorean au fost „Sport Class” Deva, AVIS 3000, Asociaţia Sport şi Anduranţă, Aqua Sara, Petras For You, Societatea Naţională de Cruce Roşie România, SMURD Hunedoara, iar parteneri media ai evenimentului au fost „Radio Big FM” şi ziarul „Glasul Hunedoarei”.

Back to top button