glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Paşi decisivi în formarea Complexului Energetic Hunedoara

Proiectul de fuziune a termocentralelor Mintia şi Paroşeni a fost publicat la începutul acestui luni în Monitorul Oficial. Publicarea documentelor în Monitorul Oficial este unul din paşii care trebuie făcuţi în vederea constituirii Complexului Energetic Hunedoara. Proiectul de fuziune a celor două termocentrale a fost semnat în 19 iulie de către Consiliile de Administraţie a celor două entităţi. Procedura de fuziune a celor două termocentrale va fi definitivată la mijlocul lunii septembrie. La sfârşitul aceleaşi luni Complexul Energetic Hunedoara va fi înregistrat la Registrul Comerţului, iar Electrocentrale Deva şi Electrocentrale Paroşeni vor fi radiate, încheindu-se astfel prima etapă de formare a structurii energetice. “În aceste zile sunt transmise notificări privind schimbarea datelor de identificare ale celor două firme către toţi partenerii cu care există parteneriat contractual. De asemenea, vor fi notificate şi sindicatele celor două firme cu privire la modificările ce urmează să aibă loc. Înfiinţarea Complexului Energetic Hunedoara este importantă deoarece în România nu există o companie producătoare de electricitate pe bază de huilă care să fie suficient de mare pentru a putea să participe la proiecte regionale şi internaţionale, în beneficiul pieţei din România”, a precizat directorul general al Electrocentrale Deva, Costel Alic.
.
Urmează fuziunea cu minele viabile din Valea Jiului

Complexul Energetic Hunedoara va fi format din cele două termocentrale (Mintia şi Paroşeni) şi patru mine viabile din Valea Jiului, respectiv Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni. Înglobarea unităţilor miniere în CEH va fi realizată până la finele acestui an, fiind faza finală de constituire a Complexului. De la începutul anului următor CEH va fi privatizat conform memorandumului de politici economice şi financiare semnat de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional.

Back to top button