glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Băut şi fără permis, un şofer “a parcat” maşina cu roţile-n sus

Doi şoferi hunedoreni, “beţi turtă”, au vrut să pună la încercare abilităţile poliţiştilor, însă, aşa cum era de aşteptat, nu le-a prea reuşit. În cele din urmă alegându-se amândoi cu dosar penal.

Întreaga poveste “învăluită în aburi de alcool” a început marţi seara, când trei prieteni de pahar s-au aşezat la taclale, lângă nişte pahare cu “băuturică”. După ce s-au săturat să bea, şi-au amintit că mai trebuie să ajungă şi pe la casele lor. Astfel, unul dintre cei trei bărbaţi, care avea permisul de conducere anulat, nu s-a sfiit să urce la volanul autoturismului şi au plecat la drum. La un moment dat, bărbattul, în vârstă de 40 de ani, a pierdut controlul maşinii şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Cei trei au reuşit să iasă din maşină, însă nu au mai alertat poliţiştii. Însă, un participant la traficul rutier a văzut autoturismul răsturnat şi, crezând că ar putea fi victime, a sunat la 112. “În jurul orei 20:55, Poliţia Oraşului Petrila a fost sesizată despre faptul că, pe DN 7 A, s-a răsturnat un autoturism, fiind posibil să existe şi victime. Cu ocazia deplasării la faţa locului, poliţiştii au constatat că pe direcţia de mers Petrila – Petroşani, în afara părţii carosabile, se află un autoturism marca Dacia, la faţa locului fiind identificate trei persoane care au declarat verbal că au fost pasageri în autoturism, iar în urma evenimentului rutier nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, inspector principal Bogdan Niţu.

Momentul adevărului

Cu ocazia verificărilor efectuate cu privire la persoana care a condus autoturismul, Ioan B., de 22 de ani, din Vulcan, a declarat că el este şoferul maşinii. Acesta a fost testat alcooltest, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pentru că, în urma investigaţiilor efectuate, existau dubii cu privire la persoana care a condus autoturismul, a fost condus la sediul Poliţiei şi Emil B., de 40 de ani, din municipiul Vulcan, care, în timpul audierii a declarat în scris că în momentul producerii evenimentului rutier se afla la volanul autoturismului. În urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii au stabilit că bărbatul are permisul de conducere anulat. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul de Urgenţă Petroşani, în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Back to top button