Judeţul Hunedoara găzduieşte patru olimpiade naţionale
Sute de elevi şi cadre didactice din toată ţara vor participa în acest an în judeţul Hunedoara la patru competiţii naţionale. Este vorba despre Olimpiada Naţională de Limba şi Literatura Română, Olimpiada Naţională de Ştiinţe Socio-Umane, etapa naţională a Olimpiadei de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artelor, clasele XI-XII, şi Olimpiada Naţională „Lectura ca abilitate de viaţă” (cls.V-XII).
Elevii din judeţul Hunedoara se pregătesc şi în acest an de performanţă. Cu sprijinul profesorilor, cei care doresc să-şi testeze cunoştinţele alături de cei mai buni elevi din ţară vor participa la etapele judeţene şi, în funcţie de rezultate, şi la cele naţionale. La finalul săptămânii trecute, Ministerul Educaţiei a publicat calendarul olimpiadelor şcolare din anul şcolar 2016-2017, cu detalii despre locaţiile etapelor naţionale, dar şi ale celor internaţionale. Sunt incluse atât olimpiadele, cât şi alte concursurile şcolare. Majoritatea etapelor naţionale se desfăşoară în aprilie şi mai 2017, în diferite locaţii din ţară. Potrivit calendarului, judeţul Hunedoara va găzdui patru olimpiade şi competiţii naţionale. Astfel, în perioada 19-22 aprilie 2017, în judeţ se va organiza etapa naţională a Olimpiadei de Limba şi Literatura Română, pentru elevii de gimnaziu. De asemenea, în perioada 24-28 aprilie, Olimpiada Naţională de Ştiinţe Socio-Umane. Potrivit calendarului postat pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, în luna aprilie va avea loc în judeţ etapa naţională a Olimpiadei de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artelor pentru liceenii de clasele a XI-a şi a XII-a. Deocamdată nu a fost stabilită exact data în care va avea loc această competiţie, dar cel mai probabil va fi găzduită de Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” Deva. Ultima competiţie de nivel naţional care va avea loc în judeţ este Olimpiada Naţională „Lectura ca abilitate de viaţă” (cls.V-XII). Aceasta va avea loc în intervalul 19-22 aprilie.
Campionat naţional de sanie şi judo
De asemenea, tot în judeţ vor avea loc două competiţii naţionale sportive organizate pentru elevii – sportivi legitimaţi la unităţile de învăţământ cu program sportiv integrat şi suplimentar. Astfel, în perioada 24 – 26 februarie, este organizat campionatul naţional de sanie, iar în intervalul 28 – 30 aprilie va avea loc campionatul naţional de judo.






