glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Tânăra dată dispărută, găsită la frontieră

Adolescenta dată dispărută de 12 zile a fost găsită de autorități la frontiera cu Ungaria. Potrivit oamenilor legii, tânără ar fi intenționat să iasă din țară și să meargă în Italia, acolo unde se află mama sa.

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 13 februarie, de către o femeie în vârstă de 30 de ani, din municipiul Deva, cu privire la faptul că, în data de 08.02.2017, sora sa, Zbughin Andreea-Alexandra (foto), în vârstă de 16 ani, a plecat voluntar de la domiciliu, fără a preciza destinaţia şi nu a mai revenit. După cinci zile, sora acesteia s-a adresat oamenilor legii, în speranța că o vor găsi. Dată în urmărire generală și în consemn la graniță, adolescenta a fost găsită. Încerca să treacă frontiera spre Ungaria. „A fost identificată, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, minora de 16 ani, din municipiul Deva, plecată voluntar de la domiciliu la data de 08.02.2017. Minora a fost reîncredințată familiei și nu a fost victimizată pe durata absenței de la domiciliu”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Back to top button