glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Start în forţă pentru ruşi, înfrângere nescontată pentru olandezi

Campionatul European din Polonia şi Ucraina şi-au consumat deja primele episoade. Ruşii lui Dick Advocaat şi-au asigurat şefia în Grupa A, după un 4-1 mai mult decât convingător cu Cehia, în vreme ce grecii au reuşit să taie din avântul polonezilor, după un 1-1 spectaculos.

Danemarca a oferit prima “bombă” a turneului, în chiar primul meci al Grupei B, după ce a luat toate cele trei puncte din jocul cu Olanda, în vreme ce “panzerele” lui Joachim Löw, au scăpat de primul hop (1-0 cu Portugalia).

Posesia covârşitoare nu garantează succesul

Posesia şi ocaziile nu înseamnă neapărat şi victorie. Ne-a arătat-o din plin Barcelona în Liga Campionilor, iar acum Polonia în primul meci de la Euro. Gazdele turneului au început puternic jocul cu Grecia lui Fernando Santos şi după nici 20 de minute, Robert Lewandowski, cel mai valoros jucător din lotul polonez, profita de o ieşire hazardată a lui Chalkias şi arunca stadionul din Varşovia în aer. Au mai urmat alte câteva incursiuni bune spre poarta elenă şi se părea că oamenii lui Smuda vor sparge ghinionul meciurilor inaugurale. Mai ales că, în finalul primei părţi, Papastopulos vedea al doilea galben şi pleca la vestiare. Grecii n-au disperat deloc, ba mai mult, au şi egalat după revenirea de la cabine, prin Salpingidis, omul care se va mai afla în centrul unei alte faze fierbinţi, cu 20 de minute înainte de final, când a fost faultat în careu de Szczezsny (care a văzut “roşu” direct) şi a obţinut penalty-ul. Căpitanul Karagounis l-a făcut însă erou pe tânărul Tyton şi meciul de deschidere al Europeanului se termina la egalitate, 1-1. De acest rezultat au profitat din plin ruşii lui Advocaat, care s-au şi aşezat confortabil în fotoliul de lider al grupei, după un 4-1 entuziasmant cu Cehia. Echipa condusă impecabil în teren de Arshavin (în zi de mare inspiraţie) a spulberat Cehia, căreia i-a predat o lecţie de contraatac în prima repriză (goluri Dzagoev 19 şi Sirokov 24), apoi i-a refuzat revenirea din partea secundă: după ce Pilar a redus din diferenţă (51), a reuşit desprinderea – Dzagoev a realizat prima “dubla” la EURO (79), iar Pavliuchenko a închis tabela, cu un trasor în vinclu, după ce năucise fundaşii cehi printr-o cascadă de driblinguri.

“Vikingii” au stors “portocala mecanică”

Prima mare surpriză a turneului continental a venit în cel de-al treilea joc, primul al grupei B. Riguroşi şi deosebit de bine organizaţi în apărare, danezii experimentatului Morten Olsen au învins cu 1-0 Olanda (Khron-Delii 24), cotată de mulţi ca fiind una din echipele cu cele mai mari şanse la câştigarea trofeului. Victoria nordicilor a respectat noul trend al fotbalului după era posesiei. Danezii au cedat cu intenţie iniţiativa şi au preferat să lovească pe contre. Punctul slab al unei Olande ultra-ofensive a fost imprecizia în faţa porţii adverse acolo unde şi-a creat ocazii dar nu a finalizat, “omul negru” fiind (a câta oară?) Arjen Robben, care a luat la ţintă şi bara. Olanda a încheiat meciul cu toţi atacanţii în teren, dar Danemarca a rezistat, iar “portocalele” au acum nevoie neapărată de victorie în jocul cu Germania, dacă nu vor să părăsească Ucraina, pe uşa din dos. Nemţii şi-au respectat blazonul şi au trecut, greu, 1-0, de Portugalia unui Cristiano Ronaldo lipsit de idei, graţie reuşitei din minutul 72 a lui Mario Gomez. Au urmat alte două ocazii mari ale nemţilor, care nu au reuşit însă să profite de spaţiile lăsate libere de portughezii ce alergau după egalare. Ultimele zece minute au adus o avalanşă de ocazii ale lusitanilor, inclusiv o bară a lui Nani, dar nici una din ocazii nu s-a convertit în gol, iar cavaleria uşoară a Portugaliei a trebuit să se recunoască învinsă de eficienta ( şi tânăra) infanterie germană. Jocurile dintre Spania şi Italia, respectiv Irlanda şi Croaţia s-au disputat după închiderea ediţiei.

Back to top button