glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Boiciuc şi Flutur, învingători în Bănie

Finala Local Kombat “Bodyguardul – Forţe Speciale” de la Craiova a fost mai mult decât de bun augur pentru cei doi luptători deveni rămaşi în competiţie. În faţa a celor aproape 15.000 de spectatori care au luat loc în tribunele stadionului Ion Oblemencu, Flavius Boiciuc şi Gabriel Flutur au ieşit învingători după două meciuri extrem de spectaculoase.

Calificaţi în ultimul act al celei mai importante competiţii de K1 organizate în ultima perioadă în ţara noastră, cei doi hunedoreni şi-au respectat blazonul şi s-au impus, fiecare, la categoriile lor de greutate. Flavius Boiciuc a trecut în super-fight-ul de la 80 de kilograme, prin knock-out tehnic în runda a doua, de Adrian Grec (Salonta), în vreme ce Gabi Flutur a avut nevoie de o rundă suplimentară pentru a fi declarat învingător la 95 de kilograme, în faţa ieşeanului Dănuţ Hurduc. Cei doi au făcut parte din cei 20 de luptători care au intrat în ring în cadrul primei gale din istoria României organizate pe un stadion. Sub ochii legendarului Remy Bonjasky, s-au disputat, în total, 10 meciuri, printre care cele patru finale ale show-ului de preselecţie pentru circuitul mondial Superkombat, dar şi cel pentru titlul WAKO Pro Intercontinental la categoria 64,5 kilograme dintre Ionuţ Atodiresei şi austriacul de origine sârbă Saşa Jovanovic, cel poreclit “Pitbull-ul” l-a învins pe Jovanovic la decizie majoritară, după ce în runda a treia, în contul ambilor s-a contorizat câte un knock-down.

Back to top button