Tu planifică! Noi obținem finanțarea. Seminar: „Fonduri europene pentru afacerea ta”
Hunedorenii au fost informați cum pot obține finanțare cu ajutorul fondurilor nerambursabile, europene sau naționale, pentru a-și dezvolta afacerea. Totul a fost posibil în cadrul unui seminar organizat, la Deva, de Centrul de Elaborare Proiecte Unionale www.cepu.ro, din Târgu-Mureș, la care au luat parte aproximativ 100 de oameni de afaceri de la noi din județ.
Ideile bune de afaceri merită și trebuie finanțate, dar ele primesc finanțare numai dacă sunt incluse în proiecte bine și corect întocmite, elaborate și selectate pentru finanțare. Pregătirea din timp a cererilor de finanțare este importantă, deoarece în multe cazuri sistemul primul venit, primul servit poate să excludă de la finanțare proiectele depuse în ultimul moment. În cele mai multe situații, proiectele sunt pierdute pentru că cei care au dorit să acceseze fondurile nerambursabile nu au fost suficient de bine informați despre condițiile impuse. Tocmai acest lucru au dorit să îl facă reprezentanții Centrului de Elaborare Proiecte Unionale (www.cepu.ro), prezenți vineri (22.01.2016) la Deva, în cadrul unui seminar gratuit de informare. „Fiind în al doilea exercițiu financiar, vor fi deschise măsuri importante, atât pentru afacerile din mediul urban, cât și pentru mediul rural. Ca să putem obține finanțarea, evident că trebuie în primul rând să verificăm niște condiții. Firma care dorește să obțină această finanțare trebuie să fie eligibilă. Acesta a fost scopul întâlnirii: să identificăm condițiile, să vedem dacă suntem sau nu eligibili; acolo unde nu suntem, eventual să încercăm să creăm premizele finanțării pentru o etapă următoare. Există posibilitatea să obținem finanțarea doar dacă îndeplinim anumite condiții de eligibilitate. Iar noi asta facem aici. Este o întâlnire informativă, în care discutăm aceste condiții de eligibilitate, pentru ca mai apoi, în funcție de interesele firmei respective și de dinamica deschiderii programelor, să ne oprim asupra unui program sau altul. Adică, venim cu soluții. Firmele spun, domnule, vrem să facem asta! Iar atunci, în primul rând, noi ne asigurăm că firma este eligibilă, că întrunește condițiile de eligibilitate și de abia atunci se poate propune semnarea unui contract de colaborare”, a declarat Claudiu Fișcă, key-account manager, în cadrul firmei Centrul de Elaborare Proiecte Unionale (www.cepu.ro).
Interes uriaș în județul Hunedoara
Hunedorenii prezenți la seminarul organizat de Centrul de Elaborare Proiecte Unionale SRL au fost deosebit de activi. Aflați în fața unor profesioniști în accesarea de fonduri europene nerambursabile, aceștia au profitat de ocazie și au pus întrebări menite a le lămuri problemele. „Interesul în Deva a fost foarte mare. Aș vrea să vă spun că ați avut același număr de participanți cu Brașovul, care este mai mare de câteva ori decât Deva, și suntem absolut siguri că vom avea proiecte câștigătoare în Deva, după cum am văzut interesul și am observat că sunt foarte mulți cei care îndeplinesc condițiile de eligibilitate. Au fost foarte activi, au pus foarte multe întrebări, ceea ce ne avantajează foarte mult. O dată că ne ține în priză și pe noi, ne mobilizează, știm că nu am venit degeaba”, a spus Claudiu Fișcă, key-account manager în cadrul firmei Centrul de Elaborare Proiecte Unionale SRL.
Centrul de Elaborare Proiecte Unionale SRL (CEPU SRL), o companie pentru afacerea dumneavoastră
Din experienţele acumulate pe parcursul ultimilor 9 ani, reprezentanții CEPU SRL susțin că au concluzionat că multe societăţi, mulți întreprinzători nu au luat în considerare posibilitatea participării la proiectele unionale, din cauza lipsei de informare şi de orientare în domeniu. Informaţia potrivită, la momentul potrivit, accederea la oportunităţile existente pot fi vitale şi utilizabile, oferind succesul sigur pentru societăţile care doresc să beneficieze de ele. De-a lungul anilor, CEPU a elaborat un plan de acțiune, care cuprinde mai multe etape de lucru, cu ajutorul cărora vă pot sprijini în atragerea finanţărilor nerambursabile. „Toți cei 100 de invitați de aici au cărțile noastre de vizită, dar pentru cei care nu au reușit să ajungă ne pot găsi pe www.cepu.ro. Ne pot trimite întrebările dânșilor, propunerile pe care le au și, evident, pe site-ul nostru au toate numerele nostre de telefon. Suntem o firmă specializată în accesarea de fonduri europene nerambursabile, cu o experiență de peste 9 ani”, a mai spus Claudiu Fișcă, key-account manager în cadrul firmei Centrul de Elaborare Proiecte Unionale. În ultimii 9 ani de activitate, CEPU a obținut sprijin financiar nerambursabil pentru proiecte în valoare totală de cca. 58.000.000 euro, realizând peste 440 de proiecte de finanțare, în aproape toate domeniile care au fost finanţate în perioada 2007-2013. Și acest lucru dovedește faptul că atragerea fondurilor nerambursabile nu este imposibilă.






