Copaci rupți de vânt
Trei mașini au fost avariate de copacii căzuți din cauza vântului puternic. Incidentul din dimineața zilei de ieri a avut loc în zona Tribunalului Hunedoara din Deva.
După canicula insuportabilă din zilele trecute au urmat rafale de vânt care au rupt copacii din fața Tribunalului. Aceștia s-au prăbușit pe câteva mașini aflate în această zonă, una dintre ele fiind distrusă aproape în totalitate.
Copacii care au fost rupți sunt tineri și nu ar fi trebuit să reprezinte un pericol în cazul unei furtuni: „Nu ne-am așteptat să se întâmple așa ceva fiindcă acești copaci nu sunt degradați biologic. Ne vom adresa Gărzii de Mediu și vom cerceta în continuare”, a declarat Marius Muszicas, directorul Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală.
Reacția pompierilor a fost promptă, iar în timp relativ scurt au fost scoase mașinile de sub ramurile căzute și au eliberat zona blocată.






