Puștii Jiului, campioni județeni, cu două etape înainte de final!
Echipa de juniori A1 a alb-negrilor este noua campioană județeană, cu două etape rămase de disputat. Elevii lui Cosmin Kanduth au șapte puncte peste ocupanta locului doi, Inter Petrila, și au sărbătorit deja „titlul”, la finele săptămânii trecute.
Petroșenenii au învins, clar, 5-1, pe Gloria Geoagiu și au declanșat fiesta la final, atât în iarbă, cât și în vestiar, cu medaliile de campioni la gât și cu trofeul oferit de Asociația Județeană de Fotbal. Titlul cucerit de cei de la CSM Jiul vine după un sezon aproape perfect, în care trupa din Valea Jiului a câștigat 24 de jocuri și a pierdut doar două, timp în care a marcat 104 goluri și a primit doar 12! Singurele echipe care i-au învins au fost Inter Petrila și Victoria Călan (locul 5) – ambele în retur, la limită, 1-0, respectiv, 2-1. Puștii lui Kanduth, care au prins minute și la echipa mare în acest retur vor reprezenta județul la faza interjudețeană a competiției, care va avea loc, cel mai probabil la jumătatea lunii viitoare. Anul trecut, Universitatea Petroșani a ajuns până la faza zonală a întrecerii.






