Cum a rămas Teliucul fără gaz din cauza unei greşeli edilitare
Deşi e la doar câţiva kilometri distanţă de Hunedoara, centrul comunei Teliucu Inferior nu are gaz pe toate străzile. Locuitorii de aici dar şi cei din celelalte sate, Teliucu Superior, Plosca şi Cinciş, au sperat că vor intra în rând cu lumea încă de prin 1995. După 20 de ani au rămas tot la soba cu lemne şi aragazul cu butelie.
Primarul comunei Teliuc, Daniel Pupeză, spune că situaţia a fost provocată de o decizie neispirată luată în 1996, când s-a pus pentru prima dată problema conectării locuinţelor din comună la reţeaua de gaz metan: „Atunci, 95 la sută din costuri erau suportate de Distrigaz (care era în proprietatea statului) şi 5 la sută de către populaţie. S-au strâns bani de la oameni, s-a dat drumul lucrărilor şi, aici a apărut problema: în loc să se înceapă lucrarea dinspre Hunedoara spre Teliuc şi, mai departe, spre Cinciş şi Plosca, s-a început de la coadă la cap. S-a tras o ţeavă de la Cinciş la Teliuc, oamenii spunând atunci că se temeau ca cei din Cinciş să nu rămână fără gaz pe motiv că se termină banii, iar dacă este astfel începută lucrarea, distribuitorul va fi oarecum obligat să o ducă la bun sfârşit, până jos, la Hunedoara”. Şi nu a dus-o. Oamenii aveau dreptate: banii s-au terminat subit (doar tranziţia economică se manifesta sub cea mai urâtă formă a sa), dar nici societatea de stat nu s-a mai simţit obligată să-şi ducă proiectul la bun sfârşit.
Conductă nefolosită, bună de dus la fier vechi
Daniel Pupeză îşi aminteşte apoi că în al doilea an al său de mandat ca primar a reluat demersurile pentru rezolvarea problemei gazului în comună: „În 2005 a venit un expert de la Bucureşti care a studiat conducta dintre Cinciş şi Teliuc şi a concluzionat că nu mai aveam ce face cu ea. Era o conductă metalică, iar dacă pe ea nu a circulat gaz atâta vreme, a ruginit şi s-a găurit”. Norocul comunei Teliuc a fost însă că figura, oficial, pe lista localităţilor în care Distrigaz avea reţea, deşi, conectate la gaz metan erau doar fosta cantină a întreprinderii miniere din localitate şi un atelier de reparaţii al acesteia, atât. A fost însă de ajuns pentru a se respecta noua politică a distribuitorului, conform căreia, acesta îşi extindea reţelele pe banii lui doar în localităţile în care era deja prezent.
Interes limitat
După 2005, situaţia s-a complicat iarăşi. Distrigaz a fost preluat de compania privată „E-on”, iar rentabilitatea a devenit cuvântul de ordine. De exemplu, dacă, pe o stradă, din 30 de locuinţe se conectează doar 15, „E-on”suportă 50 la sută din investiţie, restul revenindu-le celor 15 proprietari de case. Dacă se conectează toate cele 30 de case, atunci „E-on” suportă 100 la 100 costurile privind conducta principală, branşamentele individuale plătindu-se separat. „Am avut fel de fel de situaţii în Teliucu Inferior, în sat: unii cetăţeni, pe unele străzi, pentru că s-au conectat toţi, nu au plătit decât branşamentul, alţii au plătit şi câte 2.500 de lei de «căciulă», la care s-au mai adăugat 1.200 de lei costurile branşării. Pentru sate ca Plosca sau Cinciş, în costuri intră şi distanţele de 2- 3 kilometri pe care nu există posibili consumatori, dar pe care trebuie trasă o conductă de gaz”, explică Daniel Pupeză. Localnicii din satele comunei amintite nu îşi doresc gazul metan neapărat pentru încălzire, ci pentru gătit şi apă caldă. Încălzirea cu lemne îi costă cu 50 la sută mai puţin.
