glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Amenzile nu-i țin departe. Tot mai mulți cerșetori pe străzile Devei

Numărul celor care apelează la mila trecătorilor este în creștere. Îngrijorător este însă faptul că din ce în ce mai mulți dintre aceștia sunt copii. De la începutul anului și până acum, Poliția Locală a aplicat aproximativ 30 de sancțiuni pentru practicarea cerșetoriei.  Amenzile pentru aceste practici sunt cuprinse între 100 și 500 de lei conform legii 61/1991.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Locale, Teodor Bălan, precizează că s-au aplicat 30 de sancțiuni contravenționale de la începutul anului și până acum, însă acest lucru nu-i ține departe pe cei ce cerșesc mila trecătorilor ori a celor care iau loc la terasele localurilor din oraș.  „În primele cinci luni din acest an am aplicat 30 de sancțiuni contravenționale pentru cei pe care i-am prins la cerșit prin oraș. Printre aceștia au fost și copii fugiți de acasă. Acestora nu le-am dat amenzi însă i-am internat într-un centru de plasament, ori i-am îndrumat să se reîntoarcă la familie. Din păcate o evidență a acestor persoane nu putem să ținem pentru că cei mai mulți dintre ei nu sunt din oraș. Sunt în trecere prin Deva și nu avem cum să îi monitorizăm pe toți. Ceea ce putem face noi este să îi punem pe tren pe cei care îi prindem și sunt veniți din alte localități. Din păcate sunt din ce în ce mai mulți copii ce practică cerșetoria”, precizează reprezentantul Poliției Locale
 

Back to top button