glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Pe motoare, de Ziua Muncii. Enduro Panorama 2015, aproape de start

Ţara Pădurenilor va fi „invadată” din nou de endurişti! Între 1 şi 3 mai, la Enduro Panorama 7 sunt aşteptaţi în jur de 250 de rideri, însoţiți de echipe tehnice şi membri ai familiei. Anul acesta, organizatorii au ales să adauge încă o clasă, dedicată „experţilor”. Ideea a prins, cei mai mulţi participanţi alegând să se înscrie la această categorie.

Şi nu e singura schimbare! Prima zi, „1 Mai muncitoresc”, va fi zi de concurs, nu de prolog, aşa cum s-a întâmplat până acum.

Peste 95 la sută dintre concurenţi vin din străinătate

„La Enduro Panorama, motocicliştii străini vin cu caravană, aşa că ne aşteptăm ca numărul lor să depăşească 600. Dacă până acum participanţii se înscriau la «profi» şi «hobby»,  în acest an, pentru prima dată, avem trei clase – am introdus clasa «expert», unde s-au şi înscris, deocamdată, cei mai mulţi ”, spune Paul Grecu, de la Moto Club Haita Deva. Deveanul explică ce face ca această competiţie să fie atât de căutată: „Sunt 30 de kilometri de străbătut pentru endurişti, iar traseul claselor se desparte de cinci ori. Sâmbătă şi duminică, se merge pe 90 de kilometri şi traseul se desparte de zece ori. În mare, se urmează căile de anii trecuţi, plus surprizele. Anul acesta am schimbat genul concursului, am crescut un pic nivelul şi ca preţ, dar şi la greutate. La noi, nici la hobby nu este uşor. De exemplu, cine se dă, în România, doar două-trei ore pe săptămână nu va reuşi să ajungă la finalul cursei”. Felix Predescu, directorul de concurs, spune că 98 la sută din numele de pe lista participanţilor vin de dincolo de graniţe. „Străinii fac mii de kilometri ca să stea trei zile în şa şi să dea de greu în concursul nostru. Vin la Ghelari de peste tot din Europa! Pot să vă spun că din Australia şi Africa nu avem pe nimeni, în rest avem aproape toate ţările”, spune Felix.

Startul competiţiei se va da vineri, 1 Mai, de la ora 14,30, iar organizatorii apreciază că ziua de concurs va dura până la trei ore. Sâmbătă şi duminică, startul se dă dimineaţa, de la ora 9, iar timpul maxim de concurs este de opt ore.

Back to top button