Astăzi şi mâine, în Deva, se distribuie o parte din ajutoarele alimentare
Alimentele cumpărate pe bani europeni şi destinate persoanelor defavorizate din Deva sunt distribuite astăzi şi mâine. În municipiul Hunedoara, situaţia ajutoarelor alimentare este încă neclară.
Primăria Devei anunţă că astăzi şi mâine, între orele 08.00 și 16.00, cetăţenii care beneficiază de Programul Operaţional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate se pot prezenta la Cantina Socială, situată pe strada Titu Maiorescu, pentru a-şi ridica alimentele acordate gratuit. „Beneficiarii trebuie să aibă asupra lor cuponul (emis de Ministerul Muncii – n.red.) şi actul de identitate în original. Persoanele nedeplasabile pot intra în posesia pachetelor cu alimente pe bază de împuternicire. Persoana delegată trebuie să prezinte, în original, cuponul şi actul de identitate aparţinând beneficiarului, precum şi actul său de identitate, tot în original”, se arată într-un comunicat al Primăriei.
Reprezentanţii instituţiei amintite mai spun că beneficiarii vor primi ajutoarele ambalate în două cutii identice, a câte 12 kilograme fiecare. Edilii menţionează că este vorba doar despre o primă tranşă din cantitatea totală de alimente ce trebuie distribuită, cantitatea actuală fiind suficientă doar pentru 800 de persoane, adăugând că în zilele următoare se vor face precizări legate de distribuirea următoarei tranşe de ajutoare alimentare.
La Hunedoara, încă nu se ştie
Reprezentanţii Primăriei Hunedoara spun că, deocamdată, nu pot avansa o dată la care va începe şi în acest oraş distribuirea alimentelor cumpărate din bani europeni. Angajaţii insituţiei amintite adaugă că Direcţia de Asistenţă Socială se ocupă în această perioadă de ultimele demersuri pentru preluarea şi distribuirea cantităţilor de alimente.
De această formă de ajutor beneficiază pensionarii şi şomerii cu venituri mai mici de 400 de lei, şomerii neindemnizaţi, persoanele cu handicap grav sau accentuat şi cele care provin din familii în care venitul pe membru e mai mic de 500 de lei. Conform ultimelor anunţuri făcute de autorităţile în domeniu, fiecare pachet va trebui să conţină 4 litri de ulei, 4 kilograme de zahăr, 6 kilograme de făină, 800 de grame de paste făinoase, 8 conserve de carne de porc a câte 300 de grame, 6 conserve de carne de vită a câte 300 de grame şi 10 cutii de pate a câte 200 de grame. Anul acesta, listele cu beneficiari au fost întocmite de Ministerul Muncii, instituţie care le-a trimis acasă persoanelor în cauză cupoane speciale în baza cărora urmează să îşi ridice alimentele.






