glasul-hd.ro Web analytics

Sport

„Dublă” internaţională la Sala Sporturilor

Prima reprezentativă de futsal a României va evolua, astăzi şi mâine, în Sala Sporturilor din municipiul reşedinţă de judeţ cu prilejul unei „duble” amicale cu selecţionata similară a Serbiei.

Cele două jocuri sunt programate să se dispute astăzi (ora 17.00), respectiv mâine (ora 12.00), intrarea publicului urmând să fie liberă. Cele două reprezentative s-au întâlnit, ultima dată, oficial, în urmă cu aproape un an, iar amintirile „tricolorilor” sunt mai mult decât plăcute. România s-a calificat atunci la Europeanul din Belgia, după o dublă manşă de vis cu Serbia: 2-1 acasă şi 7-2, la Belgrad (cea mai drastică înfrângere din istoria naţionalei sârbe de futsal – n.red.).

Revenire la Deva după mulţi ani

Selecţionata de fotbal de sală a României nu a mai disputat un joc la Deva de ceva mai mult de şapte ani. În ianuarie 2007, prima reprezentativă – condusă, ca şi acum, tot de Zoltan Iakab, juca în Sala Sporturilor într-un turneu ce conta pentru primul tur preliminar al Campionatului European de Futsal împotriva Angliei, Bulgariei şi Letoniei.

Naționala de futsal se pregătește pentru preliminariile Campionatului European. Țara noastră găzduiește grupa de calificare, la Călărași, iar adversare vor fi Portugalia, Kazahstan și Lituania.

În vederea celor două jocuri de verificare cu Serbia, selecționerul Jakab Zoltan a convocat 12 jucători. Portari: Vlad Iancu (Autobergamo Deva) și Petrișor Tonița (United Galați). Jucători de câmp: Robert Lupu (Autobergamo Deva), Cristian Matei (Autobergamo Deva), Emil Răducu (Dunărea Călărași), Ionuț Movileanu (Dunărea Călărași), Laszlo Szocs (FK Odorheiu Secuiesc), Szabolcs Manya (FK Odorheiu Secuiesc), Dumitru Mimi Stoica (City’Us Târgu Mureș), Gabriel Dobre (City’Us Târgu Mureș) și Adrian Pânzariu (Spicom Sfântu Gheorghe).

Back to top button