glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Deponeul ecologic de la Bârcea Mare va fi gata până în septembrie 2015

Cel puţin asta îşi doresc câştigătorii proiectului care să poată prelua gunoiul menajer din tot judeţul vreme de 28 de ani. Astfel, deponeul ecologic va fi construit graţie asocierii dintre Strabag şi Acomin, valoarea proiectului ridicându-se la peste 94 de milioane de lei (fără TVA).

Constructorii şi-au luat angajamentul demarării lucrărilor chiar în această lună, în ciuda vremii potrivnice care se anunţă, având ca termen final data de 15 septembrie 2015. „Construirea deponeului ecologic şi a celor două staţii de la Bârcea Mare reprezintă un proiect foarte dificil, având în vedere constrângera temporală. În mod normal, un astfel de proiect ar necesita cam 18-20 de luni pentru finalizare, însă noi suntem convinşi că termenul de finalizare fixat pentru 15 septembrie anul viitor poate fi respectat”, a precizat Remus Dăineanu, directorul SC STRABAG AG. Contractul de finanţare pentru realizarea unui sistem de management integrat al deşeurilor din judeţul Hunedoara (care mai cuprinde închiderea şi ecologizarea tuturor vechilor rampe de gunoi din judeţ) a fost semnat în primăvara acestui an, iar proiectul are o valoare totală de peste 250 de milioane de lei, cea mai mare parte a banilor provenind din fonduri europene.

Back to top button