Nervi, injurii și mult disconfort. Strada Săvești din Brad, un șantier în lucru
Locuitorii străzii Săvești din municipiul Brad și-au pierdut răbdarea din cauza stării jalnice în care a ajuns drumul, în urma lucrărilor de introducere a canalizării și cer socoteală primăriei și constructorului. Oamenii susțin că nu mai pot ieși din gospodării să meargă la serviciu din cauza noroiului, iar cei bolnavi nu pot ajunge la spital din cauza drumului impracticabil.
Firma S.C. Trans Construct Import Export S.R.L., care execută lucrările de introducere a canalizării în municipiul Brad, continuă să provoace nervi și disconfort cetățenilor brădeni. Dacă până acum, muncitorii acestei firme au distrus străzile Dealul Racovei, Decebal, Trandafirilor, Spitalului şi Ardealului din municipiul Brad, acum aceștia s-au mutat pe o altă stradă care, se pare, a devenit impracticabilă pentru oameni, dar și pentru mașini. Este vorba despre strada Săvești, unde din cauza ploilor și a lipsei de profesionalism a muncitorilor arată ca după război. Locuitorii acestei străzi susțin că nu mai pot ieși din gospodării pentru a merge la lucru deoarece noroiul le trece peste glezne iar mașinile nu pot intra pe stradă pentru că riscă să rămână blocate. „Este de neimaginat ceea ce se întâmplă pe această stradă. Nu mai putem merge acasă sau la serviciu din cauza faptului că drumul este sub orice critică. Sunt de accord să ne introducă apa și canalizarea dar totuși acești muncitori, care mai mult stau decât lucrează, nu pot să ne asigure un culoar pietonal pe care să ne putem deplasa în oraș sau la serviciu? Tot drumul este acoperit de noroi, mașinile nu pot intra pentru că riscă să rămână blocate, iar dacă cineva se îmbolnăvește sau pățește ceva mai grav nici mașinile speciale sau ambulanțele nu pot intra pe această stradă. Am vorbit cu muncitorii să aibă milă de noi și să ne lase o porțiune pe care putem circula, dar se pare că nimeni nu este curios de problemele noastre și de disconfortul pe care ni-l crează. În plus am înțeles că există și oameni bolnavi care au nevoie de insulină și nu pot ajunge la spital din cauza stării jalnice a drumului”, a precizat Alexandru P, un locuitor al străzii.
Șeful de șantier, tras la răspundere de primărie
Contactat telefonic de redactorii cotidianului Glasul Hunedoarei, viceprimarul Bradului, Aurel Circo, susține că este adevărat că toate străzile pe care s-au efectuat lucrări de canalizare arată jalnic, mai ales când plouă, dar că a vorbit cu șeful de șantier pentru a remedia situația în care se află oamenii. „Am fost pe toate străzile pe care se lucrează, nu numai pe Săvești și într-adevăr arată jalnic, mai ales când sunt precipitații. Se formează noroi iar oamenilor și mașinilor le este greu să mai circule. Am vorbit cu șeful de șantier și l-am rugat să facă în așa fel încât să le asigure oamenilor un culoar pietonal. Din nefericire, pe majoritatea străzilor din Brad va fi un șantier în lucru în următorul an, iar oamenii trebuie să înțeleagă că pentru a avea canalizare și apă trebuie să aibă răbdare și să îndure disconfortul creat. În plus, firma care execută lucrări de canalizare nu a primit până acum niciun ban pe proiect, iar toate lucrările pe care le-au executat au fost din fondul propriu, ceea ce este de admirat”, a precizat Aurel Circo.






