Festival de muzică uşoară pentru copii şi adolescenţi la Deva. Steluţele Cetăţii se rebranduieşte
Zeci de copii din judeţul Hunedoara îşi vor pune talentul muzical în valoare la sfârşitul acestei săptămâni în cadrul Festivalului de muzică uşoară pentru copii şi adolescenţi „Deva Music Star”. Evenimentul este unul nou pentru Deva, care înlocuieşte Steluţele Cetăţii.
Primăria municipiului Deva împreună cu Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara organizează Festivalul de muzică uşoară pentru copii şi adolescenţi „Deva Music Star”. Festivalul are drept scop promovarea tuturor tinerilor cu calităţi vocale, artistice, muzicale şi interpretative
În loc de Steluţe
Deva Music Star este varianta rebranduită a Festivalului Steluţele Cetăţii şi se va desfăşura pe două secţiuni: muzica pop (interpretare) şi creaţie. Potrivit organizatorilor, clasificarea interpreţilor participanţi se va face ţinându-se cont de repertoriul adecvat vârstei, intonaţie, simţul ritmic, calitatea interpretării şi prezenţa scenică. „Organizarea îi aparţine lui Vali Ilyeş, care consideră că doar în acest fel, Deva poate să conteze pe copii talentaţi, care ulterior să evolueze pe scenă cu ocazia diferitelor evenimente organizate în oraş şi în ţară. Până acum în competiţie s-au înscris 30 de copii, dar micuţii hunedoreni mai au încă timp la dispoziţie. Premiile concursului vor consta în: marele trofeu al festivalului, premiul I, II, III, menţiuni şi premii speciale”, a precizat directorul Centrului Cultural devean, Alexandru Gruian.
Evenimentul va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, în Piaţa Unirii din oraşul de la poalele Cetăţii. Deschiderea oficială a festivalului are loc vineri, 30 mai, cu începere de la ora 17:00, cu un concurs pe categorii de vârstă. De la ora 20:30, în aceeaşi locaţie, devenii vor putea lua parte la un recital extraordinar susţinut de deveanca Lidia Buble. Sâmbătă, 31 mai, de la ora 11:00, va avea loc gala laureaţilor.






