glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Caravana „Ţară, ţară, vrem campioane!” ajunge la Deva!

Campania „Ţară, ţară, vrem campioane!” ajunge, la finele acestei săptămâni, şi la Deva. Cel mai amplu proiect de selecţie din ultimii ani din România va strânge în Sala Olimpică din cadrul Colegiului Naţional Sportiv „Cetate” toată floarea cea vestită a gimnasticii româneşti.

Totul, pentru a descoperi viitoare talente care să reprezinte ţara noastră la Jocurile Olimpice din 2020 sau 2024! Părinţii şi fetiţele lor, cu vârste cuprinse între 5 şi 8 ani, sunt aşteptaţi, sâmbătă, 31 mai, de la ora 10.30, la cea de-a cincea etapă de selecţie desfăşurată în acest an.

Investiţie uriaşă din mediul privat, bunăvoinţă de la stat

Campania „Ţară, ţară, vrem campioane!” este o premieră pentru România. Un investitor privat, care are profituri de sute de milioane de euro, a decis să investească într-un proiect de excelenţă 2,5 milioane de euro şi a apelat la cei mai buni oameni din gimnastică, Octavian Bellu şi Mariana Bitang, pentru a-l pune la punct. Aşa s-a ajuns la şase centre zonale, pe baza rezultatelor anterioare, dar şi a interesului, şi la o colaborare rară atunci când vine vorba de public şi privat. După o acţiune de selecţie în toată ţara, care se va încheia, undeva în luna septembrie, în jur de 150 de fetiţe vor primi burse pentru o perioadă de trei ani, în care sunt incluse masă, cazare şi un sistem complet de pregătire! Era nevoie de un astfel de proiect-gigant pentru a revigora gimnastica românească. Evident, ne bucură că şi Deva a fost aleasă ca locaţie pentru una din etapele de selecţie, având în vedere că este unul din «leagănele» gimnasticii româneşti. Ziua de sâmbătă va fi una de poveste”, a spus directorul CNS Cetate, Adrian Liga. Trei dintre antrenorii care îşi desfăşoară activitatea la poalele cetăţii, Gina Gogean, Cristinel Micu şi Sorin Tolteanu – supravegheaţi şi de Liliana Cosma au luat parte la acţiunile de preselecţie din şcoli şi grădiniţe, care au demarat la jumătatea lunii februarie. Am acoperit până acum nouă judeţe, timp în care am trecut pragul a peste 170 de şcoli şi grădiniţe, pentru a vedea viitoare «steluţe» ale gimnasticii. Suntem onoraţi că facem parte din acest proiect şi aşteptăm ca sâmbătă, la Deva, să vedem cât mai multe feţe luminate, care vor vrea să calce pe urmele marilor gimnaste”, au spus Gina Gogean şi Cristinel Micu.

Campioanele se întorc acasă

Sâmbătă, Sala Olimpică de la poalele cetăţii va strânge la un loc cele mai importante feţe din gimnastica românească actuală. Astfel, alături de antrenorii Lotului Naţional, Octavian Bellu şi Mariana Bitang şi de preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, Adrian Stoica, la Deva se reîntorc marile campioane: Lavinia Miloşiovici, Andreea Răducanu, Sandra Izbaşa, Monica Roşu, Amelia Racea şi Silvia Stoenescu. Toate servesc ca modele pentru ceea ce va fi, cel mai probabil, viitorul gimnasticii româneşti!

3 etape de selecţie naţională s-au desfăşurat până acum, la Constanţa, Oneşti şi Timişoara

Back to top button