glasul-hd.ro Web analytics

Infracționalitate

Dosare penale pentru șoferi băuți la volan

Trei șoferi s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși de polițiști conducând sub influența băuturilor alcoolice. Doi dintre aceștia sunt din județul Hunedoara, iar altul este din Caraș-Severin.

Polițiștii hunedoreni au tras pe dreapta doi șoferi din municipiul Hunedoara în cadrul unor controale de rutină. Este vorba despre doi bărbați, de 55 și respectiv 51 de ani. Primul dintre aceștia a fost oprit pe strada Rotarilor din orașul de pe Cerna iar, în urma urma testării lui cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentraţie de 0,60 mg/l alcool pur în aer expirat. În cazul celui de-al doilea, oprit în localitatea Peștișu Mic, aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un alt conducător auto, de data aceasta din județul Caraș-Severin, a fost prins conducând pe Drumul Comunal 87, pe raza localităţii Păucineşti, deși consumase băuturi alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentraţie de 0,18mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cele trei cazuri, oamenii legii au deschis dosare de cercetare penală.

Back to top button