glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Persoane rănite pe șoselele din județ

Trei persoane au fost rănite după ce mașinile în care se aflau au fost implicate în accidente rutiere. O tânără de 25 de ani a suferit mai multe răni în urma unui eveniment rutier produs în municipiul Deva, iar alte două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident care a avut loc în Vulcan.

În primul caz, un șofer, de 38 de ani, din Crișcior, în timp ce conducea un autoturism în zona pieței agroalimentare din Deva, la efectuarea virajului spre stânga, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de un tânăr în vârstă de 26 ani, din municipiul Cluj-Napoca, lovindu-l. În urma impactului, o tânără de 25 de ani, pasageră în autoturism, a fost rănită ușor.

Cel de-al doilea accident s-a produs în municipiul Vulcan. Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din Lupeni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66A, pe direcția de deplasare Petroșani spre Lupeni, la o intersecție a semnalizat intenția de a vira la stânga, dar nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, care se deplasa regulamentar din sens opus, pe drumul cu prioritate. În urma impactului dintre cele două autoturisme a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto care circula regulamentar, precum şi a pasagerului din autoturismul condus de către acesta.

În ambele cazuri au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă”, Bogdan Nițu, IPJ Hunedoara.

Back to top button