glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Un nou hipermarket îşi aşteaptă de azi clienţii, în Deva. Auchan vrea să devină hipermarketul preferat al hunedorenilor (GALERIE FOTO)

Auchan România deschide astăzi, la Deva, cel de-al 27-lea hipermarket din România. Transformarea fostului hipermarket Real în actualul centru comercial s-a petrecut în timp record, doar zece zile. Şi, începând de astăzi, de la ora 10, noul hipermarket îşi aşteaptă clienţii cu marfă „pe alese”.

Auchan Deva a fost remodelat complet, fiind transformat într-un timp record într-un magazin autentic Auchan de ultimă generaţie, modern, confortabil, colorat, luminos, cu angajaţi profesionişti şi pregătiţi să îşi întâmpine clienţii cu zâmbetul pe buze“, spune

Director Marketing Auchan România, Tiberiu Dăneţiu. Hipermarketul din Deva oferă clienţilor o gamă largă de produse alimentare şi nealimentare, dintre care peste 2.500 de produse marcă proprie.

Preţuri mici, calitate, prospeţime

Pe o suprafaţă netă de vânzare de peste 7.300 mp, noul hipermarket se diferenţiază prin faptul că pune un accent deosebit pe calitate, pe prospeţime şi preţuri mici. Cel puţin aşa susţin reprezentanţii săi. Rebranduirea hipermarketului Real a creat la Deva peste o sută de locuri de muncă în plus. În prezent, peste 270 de „colaboratori-angajaţi” sunt la dispoziţia clienţilor. Pe rafturile hipermarketului se găsesc peste 50.000 de produse. Partea bună a lucrurilor este că Auchan colaborează şi cu producători locali şi regionali.

Peste 100 de locuri noi de muncă au fost create de Auchan

 „De anul viitor, tot în perioada Paştelui, în apropierea Auchan va fi deschis şi primul mall din municipiul Deva, care va fi mult mai atractiv decât mall-ul din Sibiu” – a spus Petru Mărginean la inaugurarea Auchan, omiţând însă faptul că în Sibiu nu există mall, ci doar o zonă cu mai multe galerii comerciale.

Back to top button