Paramedicii SMURD, cei mai buni din ţară. ISU Hunedoara, pe primul loc privind timpul de răspuns la intervenţiile de prim ajutor
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara este primul din țară în ceea ce privește timpul de intervenție în situații de acordare a primului ajutor, dar și la descarcerare. O spun datele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă care plasează SMURD Hunedoara în topul național privind performanța și promptitudinea.
Potrivit statisticilor, în anul 2013, I.S.U. Hunedoara a fost cel mai eficient în ceea ce priveşte timpul mediu de răspuns la intervenţiile care implică participarea echipajelor de prim ajutor medical şi descarcerare. Echipele hunedorene s-au încadrat într-un timp mediu de răspuns de şapte minute, în timp ce, la nivel naţional, timpul mediu de răspuns este de 11 minute.
Dotările și pregătirea profesională contează
Șeful ISU Hunedoara consideră că acest loc I la nivel național vine ca urmare a profesionalismului echipajelor, dar și a dotărilor din sistem. ” Obţinerea acestei performanţe, în ceea ce priveşte timpul mediu de răspuns la intervenţie, este determinată de amplasarea strategică a subunităţilor de pompieri în judeţul Hunedoara, de preocuparea permanentă pentru înfiinţarea unor noi subunităţi de intervenţie, de îmbunătăţirea dotării cu autospeciale de ultimă generaţie care se deplasează mai rapid şi nu în ultimul rând de pregătirea şi profesionalismul membrilor echipajelor hunedorene de prim ajutor şi descarcerare”, declară inspectorul șef al ISU Hunedoara, lt. col. Viorel Demean
În anul 2013, echipele hunedorene de prim ajutor şi descarcerare au intervenit la peste 7.000 de cazuri.
”Timpul de răspuns înseamnă intervalul scurs de la primirea apelului şi până la sosirea echipajelor de intervenţie la locul producerii evenimentului”.
7,3 mii de persoane au fost asistate medical de SMURD anul trecut
Intervenții eficientizate la ISU Hunedoara
Pompierii hunedoreni au înregistrat, anul trecut, o scădere a timpului de intervenție pe toate planurile. În acest sens, s-a înregistrat scăderea timpului mediu de răspuns cu 9' 40” pentru intervenţiile de stingere, a timpului mediu de intervenţie cu 16' pentru intervenţiile de stingere şi 2' pentru intervenţiile SMURD. ”În cursul anului 2013,echipajele inspectoratului au susţinut acţiuni de intervenţie la un număr de 313 incendii (faţă de 528 în anul 2012), 7256 acţiuni SMURD (faţă de 7986) fiind asistate medical un numar de 7344 persoane, 295 acţiuni pentru protecţia comunităţilor (faţă de 483), 328 incendii de vegetaţie (faţă de 1302), 261 alte situaţii de urgenţă (faţă de 393) , şi 603 acţiuni de asistenţă persoane”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.






