glasul-hd.ro Web analytics

Infracționalitate

Apel umanitar! Poliţistul Paul Obreja, rănit într-un accident provocat de doi infractori, are nevoie de ajutor

Poliţiştul Paul Nelu Obreja, şef de post în comuna Bretea Română, are nevoie de ajutorul semenilor. Acesta a fost rănit grav, în urmă cu câteva săptămâni, într-un accident de circulaţie, provocat de doi bărbaţi pe care i-a cercetat în trecut pentru fapte penale. “A fost operat pe coloană, iar acum este în perioada de recuperare. Durează până la trei săptămâni timp în care există multiple riscuri. Toate șuruburile și tot ce s-au folosit au costat 12.000 lei. Cheltuielile au fost însă suportate de spital. Încă starea lui este critică și este posibil să fie nevoie de o altă intervenție. Riscurile sunt multiple, de la o infecție până la paralizie și chiar deces. Rămâne de văzut care va fi evoluția stării lui de sănătate”, a declarant, pentru tion.ro, Dan Ilincaru, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean din Timișoara.

Paul Obreja are nevoie de ajutor

Potrivit medicilor, Paul Obreja, în vârstă de 32 de ani, riscă să rămână paralizat. Prima operaţie a reuşit însă, pentru a putea merge din nou, s-ar putea să fie nevoie şi de alte intervenţii chirurgicale şi de o perioadă de recuperare. Toate acestea costă iar familia poliţistului nu dispune de banii necesari. Din acest motiv, colegii poliţistului au decis să strângă suma necesară pentru a-l ajuta. Pentru asta au pus și un cont la dispoziție, cont pe care l-au distribuit și celorlalți colegi ai lor din țară. Cei care doresc să îl ajute, o pot face prin donaţii în contul RO87BRDE220SV27966592200, deschis la BRD Haţeg pe numele poliţistului.

Back to top button