În anul 2011 judeţul hunedoaraa dat cu 120 la sută mai mulţi bani la bugetul de stat faţă de 2010
Structurile cu atribuţii de inspecţie fiscală din cadrul şi subordinea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Hunedoara au reuşit anul trecut să atragă la bugetul de stat venituri suplimentare de 261.576 de mii de lei, ceea ce reprezintă o creştere a valorii acestui indicator cu 120 la sută faţă de anul 2010.
În perioada ianuarie – decembrie 2011, structurile cu atribuţii de inspecţie fiscală din cadrul şi subordinea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Hunedoara au efectuat un număr total de 1.327 de acţiuni de control la persoane juridice şi 577 la persoanele fizice.
În cadrul inspecţiilor fiscale efectuate s-a avut în vedere respectarea de către contribuabili a reglementărilor legale privind stabilirea, evidenţierea, declararea şi plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor datorate bugetului general consolidat. De asemenea, s-a urmărit realitatea şi legalitatea operaţiunilor pentru care agenţii economici au solicitat rambursarea taxei pe valoarea adăugată. “În această perioadă, au fost soluţionate un număr de 428 de solicitări de rambursare/restituire a taxei pe valoare adăugată. Din suma solicitată la rambursare/ restituire, în valoare de 34.959 mii lei, s-a admis la rambursare/ restituire suma de 29.307 mii lei şi s-a respins suma de 5.652 mii lei. La nivelul judeţului, rezultatele înregistrate urmare a verificărilor efectuate la persoane juridice se concretizează în atragerea la bugetul de stat a unor venituri suplimentare în sumă totală de 261.576 mii lei, reprezentând diferenţe de impozite şi taxe (160.011 mii lei), accesorii (67.520 mii lei), amenzi contravenţionale aplicate (338 mii lei) şi confiscări (33.707 mii lei). De asemenea, au fost diminuate pierderile fiscale înregistrate de agenţii economici cu suma de 51.333 mii lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGFP Hunedoara, Liviu Beldean.
La contribuabili persoane fizice s-au efectuat un număr de 577 de acţiuni de control, rezultatele acestor acţiuni fiind concretizate în stabilirea unor venituri suplimentare în sumă totală de 4.049 mii lei, reprezentând diferenţe de impozite şi taxe, accesorii şi amenzi.






