glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Nou termen în dosarul exploziilor de la mina Petrila

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au dat un nou termen în dosarul exploziilor de la mina Petrila, pentru 24 februarie.
Dosarul exploziilor de la Petrila, în care au fost trimişi în judecată foştii şefi ai minei, a fost judecat în fază de recurs la Curtea de Apel Craiova. Termenul s-a acordat pentru pregătirea apărării. La termenul de vineri, fostul director al minei Petrila, Aurelian Necula, s-a prezentat în sala de judecată alături de avocata Paula Iacob, cea care, se pare, îl reprezintă pe acesta.
Foştii şefi ai minei Petrila, Aurelian Necula, Gheorghe Roşu şi Dan Ştefan Ungur au făcut apel la soluţia pronunţată de instanţa de la Tribunalul Gorj prin care s-a menţinut decizia Judecătoriei Târgu Jiu. În noiembrie 2010, Judecătoria Târgu Jiu îi condamna pe foştii şefi ai minei Petrila la 7 şi 6,6 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi infracţiuni privind nerespectarea normelor SSM.
În 15 noiembrie 2008, în urma a două explozii în subteranul minei Petrila şi-au pierdut viaţa 13 mineri, alţi 15 suferind răni grave.

Back to top button