glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Moaştele Sfinţilor Constantin şi Elena vor fi aduse la Deva

Eveniment religios de amploare în judeţul Hunedoara. Moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena vor fi aduse, în această săptămână, la mai multe biserici din judeţ. Racla cu moaşte va fi adusă de la Catedrala Patriarhală din București de o delegație condusă de Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Pelerinajul este prilejuit de prăznuirea a două dintre marile sărbători ale eparhiei noastre: pomenirea Sfintei Mari Mucenițe Varvara, Ocrotitoarea minerilor, respectiv hramul Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” din Deva. Racla cu moaşte este așteptată în județul Hunedoara în data de 3 decembrie, la Biserica „Sfânta Mare Muceniță Varvara” din Petroșani, iar în procesiunea spre Deva,unde va ajunge în seara zilei de 5 decembrie, racla va poposi și în orașele Hațeg (Biserica „Sf. Nicolae”) și Hunedoara (Catedrala „Sf. Împărați Constantin și Elena”)”, precizează reprezentanţii Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

Programul manifestărilor prilejuite de prezenţa moaştelor în judeţ:

Marți, 03 decembrie:

Racla cu Moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena va fi întâmpinată, spre seară, în Biserica „Sfânta Mare Muceniță Varvara” din Petroșani.

Miercuri, 04 decembrie:

În dimineața zilei de prăznuire a Sfintei Mari Mucenițe Varvara, Liturghia va fi oficiată de către un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, la Biserica „Sfânta Mare Muceniță Varvara” din Petroșani.

În după-amiaza zilei, racla cu Sfintele Moaște va fi întâmpinată la Biserica „Sf. Ier. Nicolae” din Hațeg, unde va rămâne până în dimineața zilei de 5 decembrie.

Joi, 05 decembrie:

Dimineața, Sfintele Moaște vor fi primite în Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Hunedoara, urmând apoi a fi oficiată Liturghia.

În seara zilei racla cu Sfintele Moaște va fi purtată în procesiune spre Deva, unde va fi întâmpinată la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și așezată spre închinarea credincioșilor, moment care va fi urmat de săvârșirea Slujbei Vecerniei unită cu Litia, iar la final corul preoțesc „Sacerdotes” al Episcopiei Devei și Hunedoarei va susține un concert de colinde.

Vineri, 06 decembrie:

La ora 9:00, soborul de arhierei va fi întâmpinat în Catedrala Episcopală, urmând apoi săvârșirea Liturghiei în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae.

Racla cu Moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena va rămâne la Catedrala Episcopală ,,Sfântul Ierarh Nicolae’’ din Deva până în după-amiaza zilei.

Back to top button