glasul-hd.ro Web analytics

Infracționalitate

Vitezomani pe autostradă. Doi şoferi au fost prinşi în timp ce goneau cu peste 180 de kilometri la oră

Acţiune de amploare a poliţiştilor Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara pe autostrada A1 Deva-Orăştie. Doi şoferi au fost surprinşi de aparatele radar în timp ce rulau pe şoseaua de mare viteză cu peste 180 de kilometri la oră. În urma acţiunii au fost constatate 24 de abateri de la prevederile Codului Rutier şi au fost aplicate sancţiuni în valoare de 9.300 de lei.

La mijlocul acestei săptămâni poliţiştii Serviciului Rutier au desfăşurat o acţiune cu efective mărite pe autostrada A1 Deva – Orăştie, în vederea depistării conducătorilor auto care încalcă prevederile Codului Rutier şi în special a celor care depăşesc regimul legal de viteză. Cu ocazia activităţilor de supraveghere şi control a traficului rutier, poliţiştii au constatat 24 de abateri de la regimul circulaţiei rutiere, majoritatea reprezentând depăşirea limitei legale de viteză (22) şi au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de peste nouă mii de lei. Trei şoferi au fost lăsaţi fără permise de conducere pentru depăşirea vitezei maxime admise cu mai mult de 50 de km/h.  „Spre exemplu, la ora 13.56, a fost depistat un conducător auto care conducea un autoturism pe autostrada A1, la km 346, cu viteza de 194 km/h, iar la ora 10.18 a fost depistată o conducătoare auto care conducea un autoturism pe autostrada A1, la km 360, cu viteza de 181 km/h. În ambele cazuri s-a luat măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 zile şi s-a  aplicat o amendă în valoare de 720 de lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, inspector principal Bogdan Niţu. Oamenii legii vor continua astfel de acţiuni şi în perioada urmatoare, în vederea reducerii riscului rutier cauzat de încălcarea legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice. Pentru o călătorie în siguranţă conducătorilor de autovehicule li se recomandă să respecte cu maximă stricteţe regulile de circulaţie şi să circule cu viteză adaptată la condiţiile meteo-rutiere.

Back to top button