glasul-hd.ro Web analytics

Infracționalitate

Doi tineri din Arad au dat atacul la cazanul de rachiu

Poliţiştii din Ilia au fost puşi pe jar vineri noaptea. Doi bărbaţi din judeţul Arad au pus la cale o spargere la o anexă a unei gospodării din comuna Burjuc, de unde au reuşit să fure un cazan de ţuică. Cei doi suspecţi ai furtului au fost daţi însă de gol de un sistem de alarmă improvizat.

Furtul cazanului de rachiu a avut loc vineri nopate, în jurul orei 3:00, în comuna Burjuc. Doi bărbaţi, din judeţul Arad, Ciprian R., de 37 de ani, şi Vicenţiu Ş., de 30 de ani, ambii cu antecedente penale, au pus ochii pe un cazan de ţuică din gospodăria unui bărbat în vârstă de 64 de ani. Cei doi arădeni au pătruns în incinta anexei în care se afla „prada”, moment în care s-a activat un sistem de alarmare improvizat. „Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Ilia au fost sesizaţi de către Mircea M., de 64 de ani, din comuna Burjuc, cu privire la faptul că personae necunoscute au încercat să sustragă dintr-o anexă a gospodăriei, prevăzută cu un sistem de alarmare improvizat, un cazan de ţuică. În momentul activării sitemului de alarmă, bărbatul a observat un autoturism demarând. Autoturismul în cauză a fost urmărit de către fiul bărbatului fiind oprit, cu sprijinul unor localnici, pe raza localităţii Glodghileşti”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspector principal Bogdan Niţu. Hoţii capturaţi au fost daţi pe mâna poliţiştilor. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat .

Back to top button