glasul-hd.ro Web analytics

Infracționalitate

Un hoţ a fost prins în trafic de proprietarul autoturismului pe care îl furase

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Deva, a avut un şoc în momentul în care se întorcea spre casă, pe DN 7. În apropierea popasului Izvorul Decebal, acesta şi-a văzut autoturismul care rula cu viteză redusă şi cu farurile stinse. Maşina tocmai îi fusese furată de un bărbat care nu avea permis de conducere. 

De o surpriză de proporţii a avut parte un devean care, în toiul nopţii, se îndrepta înspre Deva, pe DN 7, împreună cu un prieten,  în maşina acestuia. Cei doi veneau, în jurul orei 3:20, dinspre Brad, iar în zona Popasului Izvorul Decebal, deveanul a crezut că are halucinaţii, când şi-a văzut autoturismul în trafic. După ce s-a frecat de câteva ori la ochi, deveanul a constat că de fapt nu l-a doborât oboseala în asemenea hal încât să nu-şi mai recunoască maşina. Autoturismul deveanului circula cu viteză redusă şi cu farurile stinse, iar la volan era un bărbat.

Hoţul, prins în trafic de proprietarul maşinii pe care o furase

Fără să strea prea mult pe gânduri, deveanul a blocat maşina în trafic şi l-a reţinut pe hoţ până la sosirea poliţiştilor. „Echipa operativă deplasată la faţa locului l-a identificat pe Ioan B., în vârstă de 48 de ani, din comuna Şoimuş, cu privire la care s-a stabilit că, folosind chei potrivite, a sustras autoturismul din parcarea unui bloc, situat pe Bulevardul Decebal din Deva”, a declarat agent principal Adriana Voina, de la Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

A furat bunuri din mai multe autoturisme

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că Ioan B. nu posedă permis de conducere. Mai mult, pe parcursul nopţii hoţul a „operat” în mai multe autoturisme, bunurile sustrase fiind găsite de oamenii legii în autoturismul pe care acesta l-a furat. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, distrugere şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. Bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Deva, cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a emis pe numele bărbatului mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

Back to top button