Chef întrerupt de jandarmi
Mai mulţi tineri din Petroşani şi Câmpulung Muscel au fost sancţionaţi de jandarmi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Aceştia petreceau într-o cabană din staţiunea Straja în momentul în care oamenii legii au întrerupt distracţia.
Cel care a anunţat forţele de ordine a fost chiar administratorul pensiunii. Acesta ar fi încercat să vorbească cu cei şase tineri petrecăreţi, însă s-a ales cu injurii din partea acestora. „Jandarmii montani au identificat şase tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani care, prin zgomotele produse, au tulburat ordinea publică şi au adresat injurii şi cuvinte jignitoare. Tinerii au fost sancţionaţi contravenţional cu avertismente şi amenzi în valoare totală de 700 de lei”, au menţionat reprezentanţii IJJ Hunedoara printr-un comunicat de presă.






