Riscă până la cinci ani de închisoare. Hunedoreanul care a încercat să mituiască un poliţist gorjean, trimis în judecată
Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din municipiul Hunedoara, de etnie romă, a fost trimis în judecată de procurorii gorjeni după ce a oferit 100 de euro mită unui poliţist din Gorj pentru a-i facilita restituirea sumei de 21.000 de lire sterline. Banii au fost uitaţi de hunedorean în autoturismul pe care îl vânduse unui individ din Craiova, pentru 2.000 de euro.
Întreaga poveste a început în 25 august, când fratele şi fiul hunedoreanului Bacro Kvec au reuşit să vândă autoturismul BMW unui craiovean contra sumei de 2.000 de euro, fără să încheie acte care să ateste transferul dreptului de proprietate. După ce vânzătorii şi cumpărătorul au bătut palma şi au făcut tranzacţia, a plecat fiecare pe drumul lui mulţumit de afacerea încheiată. Însă, la scurt timp, hunedoreanul Bacro Kvec, proprietarul autoturismului, şi-a dat seama că a uitat în torpedoul maşinii pe care tocmai o vânduse suma de 21.000 de lire. Astfel, în scurt timp, împreună cu fratele şi fiul său au încercat să ia legătura telefonic cu cumpărătorul maşinii, însă nu au reuşit. Fără să mai stea pe gânduri, cei trei au plecat cu maşinile în urmărirea persoanelor care cumpăraseră autoturismul, fiindu-le teamă că aveau să piardă banii. Mai mult, înainte să pornească la drum fratele lui Kvec a alertat poliţiştii hunedoreni, cărora le-a spus ca i-a fost furat autoturismul.
Maşina, găsită în Gorj
Pe raza oraşului Bumbeşti-Jiu cei trei hunedoreni au fost implicaţi într-un accident de circulaţie uşor. În tot acest timp, poliţiştii au reuşit să găsească autoturismul acestora pe raza localităţii Stoina, din judeţul Gorj, dar şi suma de 21.000 lire sterline, în torpedou. Bani pe care i-au ridicat în vederea efectuării de cercetări cu privire la provenienţa şi apartenenţa acestora. „În dosarul penal constituit în acest sens, agentul şef principal de poliţie B.O.C. l-a audiat pe inculpatul Kvec Bacro, acesta susţinând că a obţinut suma de 21.000 euro împreună cu membrii familiei sale la muncă în Anglia. Cu ocazia audierii, inculpatul a oferit lucrătorului de poliţie suma de 100 euro, pentru ca acesta să-i restituie cei 21.000 de lire sterline şi să nu mai facă verificări privind provenienţa acestora, ofertă care a fost refuzată”, susţin procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Reţinut pentru dare de mită
Mai mult, oamenii legii au stabilit că hunedoreanul i-a promis poliţistului care l-a audiat, pe lângă cei 100 de euro, încă pe atât, dar şi o sumă de lire sterline pentru a-i fi restituită suma de 21.000 lire sterline şi pentru a nu fi făcute verificări de către organele de poliţie privitoare la provenienţa acestora. Iar pentru a închide ochii şi colegul poliţistului, avea pregătit pentru acesta tot o sută de euro. Însă, poliţistul şi-a anunţat superiorii despre propunerea „indecentă”, iar hunedoreanul a fost prins în flagrant şi arestat preventiv. Acesta va fi judecat pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, faptă pentru care riscă o pedeapsă cu închisoarea de la şase luni la cinci ani.






