Închisoare cu suspendare pentru o angajată a Primăriei Deva acuzată de trafic de influenţă
O angajată a Primăriei Deva, care sub pretextul că are „pile” în rândul consilierilor locali, a promis unor deveni, contra sumei de aproximativ 10.000 de lei, facilitarea obţinerii de locuinţe sociale, a fost condamnată ieri la trei ani de închisoare cu suspendare.
Nicoleta Susai, angajată în cadrul Primăriei Deva, trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, a fost condamnată, ieri, de magistraţii Tribunalului Hunedoara la trei ani de închisoare cu suspendare, pe durata unui termen de încercare de cinci ani. „Hotărârea Tribunalului Hunedoara nu este definitivă, ci poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman.
Afacere cu locuinţe sociale
Afacerea necurată a angajatei primăriei a ieşit la iveală anul trecut, mai exact în luna aprilie, când reprezentanţi ai instituţiei sub acoperişul căreia aceasta a făcut manevrele financiare au constatat, în urma unui control, că una dintre cererile pentru obţinerea unei locuinţe sociale, depusă în 2010, fusese înregistrată cu data de 2004. Motiv pentru care, au cerut sprijinul oamenilor legii pentru elucidarea misterului. Mai mult, cele două victime ale funcţionarei, văzând că au trecut doi ani şi nici vorbă să primească locuinţă socială, au depus plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Astfel, a fost demarată o anchetă pentru a stabili dacă într-adevăr angajata primăriei a comis aceste infracţiuni.
10.000 de lei pentru „un loc în faţă”
În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că Nicoleta Susai, angajată în cadrul Primăriei Deva, a obţinut de la cele două victime suma de aproximativ 10.000 de lei, condiţia fiind aceea de a-i „băga în faţă” la rândul format de către devenii care aşteaptă o locuinţă socială. Şi cum altfel ar fi reuşit acest lucru decât modificând data de depunere a uneia dintre cereri. Practic, cererea fiind depusă în 2010, era puţin probabil să fie luată în considerare prea curând, una dintre condiţiile impuse fiind aceea ca solicitarea să fie mai veche. Astfel, după ce s-a văzut cu banii la teşcherea, angajata primăriei a rezolvat problema din pix. A transformat, cât ai zice peşte, 2010 în 2004. Însă, în loc ca cererea să ajungă repede în atenţia consilierilor şi problema să se rezolve, a ajuns ea „pe mâna” oamenilor legii.
Prinsă cu mâţa-n sac, femeia şi-a recunoscut fapta, ba mai mult, pentru a scăpa cu o pedeapsă mai uşoară, a şi returnat aproximativ 75 la sută din suma încasată de la cele două victime.






