glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

70 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Petroşani, marcați în prezența ministrului Educației

Universitatea din Petroșani, singura instituţie de învăţământ superior din ţară care pregăteşte ingineri în domeniul mineritului, a sărbătorit ieri 70 de ani de la înființare. La manifestare a luat parte și ministrul Educației, Valentin Popa. Cu ocazia aniversării, universitatea a primit, prin ordin de ministru, placheta şi diploma „Dimitrie Gusti”.

La eveniment, ministrul a precizat că universitatea, prin dotările, manifestările științifice organizate și programele derulate cu instituţii de învăţământ superior din străinătate, este dedicată înaltelor performanțe. „Suntem într-o instituţie de învăţământ superior dinamică, cu rezultate pe măsura ambiţiilor şi a înaltelor aspiraţii de a atinge standardele de calitate ale unor instituţii similare din Europa şi din lume. Corpul profesoral, dotările moderne, condiţiile de studiu şi de cazare, manifestările ştiinţifice organizate, toate susţin afirmaţia că ne aflăm într-o universitate dedicată înaltelor performanţe”, a declarat ministrul Valentin Popa la Petroșani. De asemenea, Valentin Popa a dat asigurări că va continua să susţină universităţile din sistemul naţional de învăţământ superior prin demersuri ferme de creştere a bugetelor destinate educaţiei, astfel încât universităţile româneşti să poată forma absolvenţi bine pregătiţi, capabili să facă faţă cerinţelor de pe piaţa muncii. „În conformitate cu atribuţiile ce-mi revin în calitate de ministru al Educaţiei Naţionale, vreau să vă asigur de întregul meu sprijin. Voi continua să susţin universităţile din sistemul naţional de învăţământ superior prin demersuri ferme pentru creşterea bugetelor educaţiei, pentru ca, bine finanţate, universităţile româneşti să ofere absolvenţi bine pregătiţi, capabili să facă faţă rigorilor pieţei muncii, atât internă, cât şi internaţională, într-o eră a globalizării cum este cea în care trăim. Pentru că, să nu uităm, aşa cum spunea Confucius, natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte”, a adăugat ministrul Educaţiei pentru Agerpres.

Loading...