5 martie: Ziua florii de colț. Se împlinesc 235 de ani de când a fost descoperită cea mai romantică floare montană
Floarea de colţ are denumirea ştiinţifică Leontopodium nivale, ceea ce înseamnă “piciorul leului”, şi a fost descoperită pe 5 mai 1784. A intrat rapid în folclorul alpin, fiind temă predilectă în cântecele populare. De numele său sunt legate numeroase legende care au în centru eroi şi aventurieri care sunt în căutarea Florii de colţ, pentru a o dărui femeii iubite.
Numele florii de colț este compus din cuvintele „nobil” și „alb”, în limba germană „edel”, respectiv „weiss”.
Floarea-reginei este lânat-tomentoasă, înaltă de 5-20 cm, cu inflorescenţe compuse din capitule, înconjurate de numeroase bractee lungi, alb – argintii, lânos – păroase.
Dacă în România planta ajunge doar până la înălţimea de maximum 20 de centimetri, ea poate creşte în alte ţări până la 50-80 de centimetri.
Inflorescenţa este îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici şi care iau forma unei steluţe. Aceasta este formată până la zece inflorescenţe cu numeroase şi minuscule flori, încadrate de 5-15 bactee albe, dispuse radiar, ce dau întregului ansamblu înfăţişarea unei flori. Planta este acoperită cu peri catifelaţi, argintii, ce îi conferă o eleganţă deosebită.
Floarea de colţ este atât de profund asociată cu dragostea și fidelitatea, încât oferirea cadou persoanei iubite a unei astfel de flori era echivalenta cu acordarea unui inel de logodnă, potrivit Google. Floarea de colţ este, de asemenea, sinonimă cu Alpii și vara; ea apare pe o faţă a monedei Austriei de 2 eurocenţi, este marcă de bere și este pictată pe avioane aflate în exploarea Swiss Airlines.
În România, Floarea de colţ ajunge doar până la înălţimea de maximum 20 cm, însă poate creşte în alte ţări până la 50 – 80 cm. Inflorescenţa este îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici şi care iau forma unei steluţe. Aceasta este formată până la zece inflorescenţe cu numeroase şi minuscule flori, încadrate de 5-15 bactee albe, dispuse radiar, ce dau întregului ansamblu înfăţişarea unei flori. Planta este acoperită cu peri catifelaţi, argintii, ce îi conferă o eleganţă deosebită. Perioada de înflorire este iulie – august.
Creşte în Munţii Carpaţi, fiind declarată monument al naturii din 1933 şi ocrotită. Poate fi întâlnită în Munţii Maramureşului şi Munţii Rodnei, Obcinele Bucovinei, Rarău, Ceahlău, Ciucaş, Munţii Bucegi, Făgăraş, Cozia şi Retezat. În afara spaţiului românesc, floarea reginei înfrumuseţează zone din Abruzzi, Alpi, Balcani, Carpaţi, Pirinei, dar şi din Asia Centrală şi de Est.
Sursă: Realitatea.Net
