300 de euro, pentru o diplomă de licenţiat în drept. Două secretare, de la universităţi din Petroşani, trimise în judecată pentru trafic de influenţă
Cinci persoane, între care două secretare, una de la Facultatea de Drept, filiala Petroşani a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, şi una de la Universitatea Petroşani, dar şi o învăţătoare din Vulcan, şi doi lectori ai Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad au fost, ieri, trimise în judecată în dosarul privind eliberarea ilegală a unor diplome de licenţă.
Doi lectori de la Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad, Mihaela Pop şi Sorin Fildan, au fost trimişi în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind acuzaţi că fraudau examene şi vindeau lucrări de licenţă studenţilor. Potrivit procurorilor Parchetului General, Mihaela Pop este acuzată de instigare la trafic de influenţă, trafic de influenţă, instigare la fals intelectual şi luare de mită, iar Sorin Fildan este acuzat de fals intelectual. În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Violeta Dorina Mârşav, secretară în cadrul Facultăţii de Drept, filiala Petroşani a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi Bianca Tănasă, secretară în cadrul Universităţii din Petroşani, ambele acuzate de trafic de influenţă. De asemenea, Claudia Dorina Brânduşa, învăţătoare la Şcoala Gimnazială Nr. 4 din Vulcan, este acuzată de cumpărare de influenţă. Procurorii susţin că în cadrul Universităţii „Vasile Goldiş” din Arad există practica de a fi promovate examenele de către studenţi fără ca aceştia să le susţină efectiv, notele fiind trecute în cataloage în mod fictiv, pe bază de reciprocitate între profesori.
Fiul învăţătoarei din Vulcan a promovat examenul pe banii mamei sale
Pe parcursul anchetei, procurorii au constatat că între unele cadre universitare şi secretare exista o colaborare pe cât de strânsă, pe atât de vicioasă. Practic, secretarele interveneau pe lângă unii profesori, cărora le cereau, contra unor sume de bani, să promoveze anumiţi studenţi, copii ai unor cunoştinţe, fără ca aceştia să mai fie nevoiţi să susţină examenele de an. „Astfel, în urma autorizării de către instanţa de judecată a interceptării convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi, a reieşit faptul că în perioada ianuarie – februarie 2013, inculpata Pop Mihaela a intervenit pe lângă alţi colegi, cadre didactice, sau le-a determinat pe inculpatele Violeta-Dorina Mârşav şi Bianca Tănasă să accepte propunerea sa de a promova studenţi contra unor sume de bani sau să intervină ele însele pe lângă alţi profesori în acelaşi scop. Totodată, lectorul Mihaela Pop a reuşit să-l determine pe un coleg de-al său, lectorul Sorin Fildan, să acorde, la materia unde era titular, notă de trecere (prin înscrierea acesteia în catalog) unui student care nu se prezentase la examen”, precizează procurorii PÎCCJ. Studentul împricinat era fiul învăţătoarei din Vulcan, Claudia Dorina Brânduşa, pentru care aceasta a fost dispusă să scoată din buzunar o sumă frumuşică pentru ca odrasla sa, care nu a catadixit să se prezinte la un examen, să obţină o notă bună.
Sute de euro pentru o lucrare de licenţă
De asemenea, lectorul Pop obişnuia să vândă studenţilor, contra unei sume de aproximativ 300 de euro, lucrări de licenţă gata elaborate. Aceasta le garanta „clienţilor” săi promovarea examenului de licenţă. Cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul femeii au fost identificate şi ridicate CD-uri ce conţineau lucrări de licenţă cu conţinut similar celor transmise contra cost către mai mulţi studenţi. După ce au comparat conţinutul lucrărilor de licenţă identificate cu ocazia percheziţiei informatice pe CD-urile ridicate, anchetatorii au putut stabili că aproximativ 90 erau identice în conţinut cu lucrări de licenţă din anii 2010, 2011 şi 2012. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Bistriţa-Năsăud, iar inculpaţii sunt judecaţi în libertate, având interdicţie de a părasi ţara.
Scandalul diplomelor false de la Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad a început în luna februarie a acestui an, când procurori ai PÎCCJ, împreună cu ofiţeri ai DGA, cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române au efectuat mai multe percheziţii la domiciliul unor persoane, precum şi la sediile unor instituţii de învăţământ superior, locaţii aflate pe raza a opt judeţe, Arad, Hunedoara, Bihor, Bistriţa Năsăud, Baia Mare, Satu Mare, Sălaj şi Gorj.






