25.000 de lei, din banii devenilor – costul scrisorilor primarului Petru Mărginean
Primăria municipiului Deva a achitat 25.000 de lei, adică 250 de milioane de lei vechi, pentru a trimite devenilor, prin Poșta Română, scrisorile prin care edilul își face, spun oamenii, campanie electorală. Informația a fost furnizată de administrația locală, ieri, la a doua solicitare a cotidianului „Glasul Hunedoarei”.
În urmă cu mai bine de o săptămână, mai exact joia trecută, am solicitat reprezentanților Primăriei Deva un punct de vedere oficial, în care să răspundă la mai multe întrebări. A doua zi, aceștia au răspuns, dar nu la toate întrebările adresate de noi. Cele mai importante pentru deveni au rămas fără răspuns, și anume cele referitoare la banii cheltuiți de administrația locală pentru trimiterea acestor scrisori. Ieri dimineață, ne-am încercat, din nou, norocul, adresând încă o dată solicitarea noastră. „Câte astfel de scrisori au fost trimise devenilor? Câți bani a achitat Primăria Deva Poștei Române pentru aceste scrisori? De unde sunt acești bani?”, acestea au fost întrebările adresate, iar, reprezentanților Primăriei Deva. Iar răspunsul a venit, telegrafic, ce-i drept, în doar câteva ore: „Urmare a solicitării transmise prin email în data de 24 februarie 2016, vă comunicăm următoarele: -25.000 de scrisori; -1 leu/scrisoare; -Din bugetul general al Municipiului Deva”, se arată în răspunsul Primăriei Deva.
Scrisorile pierdute, nu s-au pierdut. Ele există! La Primăria Deva
Tot ieri, reporterii „Glasul Hunedoarei” au solicitat Primăriei să ne pună la dispoziție scrisorile trimise în anii precedenți, întrucât, potrivit administrației locale, „epistola” trimisă anul acesta nu este una electorală, ci este o obligație anuală a primarului. Într-adevăr, reprezentanții Primăria Deva au redactat în fiecare an – respectiv 2013, 2014, 2015 – o „scrisoare a contribuabilului”, dar acestea nu au ajuns la cetățeni și nici nu se știe dacă ele au fost tipărite. Asta pentru că devenii întrebați de noi au răspuns toți că acesta este primul an în care primesc o asemenea scrisoare de la edilul Devei.
Puteți consulta mai jos scrisorile pe care administrația locală spune că le-a trimis devenilor.






