glasul-hd.ro Web analytics

Sport

19 titluri pentru cluburile hunedorene la Cupa României de Taekwon-do ITF

Peste 500 de participanţi, sportivi, arbitri şi antrenori, au luat parte la sfârşitul săptămânii trecute la cel mai mare concurs de arte marţiale din ţara noastră, care a avut loc la Deva. Sala Sporturilor din localitate a găzduit întrecerile din cadrul Cupei României la Taekwon-do ITF, competiţie organizată în colaborare de Federaţia Română de Tae kwon-do ITF (preşedinte hunedoreanul Cosmin Oprescu) şi de Clubul Sportiv Red Tigers din Călan.

Între cele 22 de cluburi participante la ediţia din acest an de la Deva s-au numărat şi patru din judeţul nostru, reprezentând Călan, Deva, Haţeg şi Petroşani. Alegerea unei locaţii din judeţul Hunedoara pentru a găzdui această competiţie de nivel naţional nu a fost una întâmplătoare. De aici, de la noi din judeţ, a pornit practic tae kwon-do ITF în România, în urmă cu 25 de ani fiind organizat la Călan primul concurs de acest gen din România. Iniţiator şi organizator a fost atunci profesorul Cristinel Popa, antrenor şi acum al celor de la Red Tigers Călan.

65 de medalii pentru cluburile hunedorene

Înainte de a detaila rezultatele foarte bune obţinute de sportivii hunedoreni, să menţionăm că întrecerea s-a desfăşurat în cadrul a patru categorii de vârstă, juniori III, II, I şi seniori. Au fost patru stiluri incluse în programul de concurs la Cupa României de Tae kwon-do ITF, acestea fiind tull, luptă, tehnici speciale şi spargeri forţă. Lupta pentru medalii a fost acerbă, în condiţiile unei participări extrem de numeroase şi a unui nivel calitativ înalt de concurs.
Reprezentanţii cluburilor din judeţul nostru au avut evoluţii excelente, adunând un total impresionant de 65 de medalii, între care 19 de aur, 20 de argint şi 26 de bronz, câştigate la toate categoriile şi tehnicile de luptă. Astfel, Pantera Neagră Petroşani, antrenor Ionuţ Lascău, a obţinut 19 medalii, dintre care patru de aur, şase de argint şi nouă de bronz; Red Tigers Călan, antrenor Cristinel Popa, a câştigat 18 medalii, şase de aur, două de argint şi zece de bronz; Cristal Haţeg, antrenor Cosmin Oprescu, 16 medalii, patru de aur, nouă de argint şi trei de bronz, iar Cobra Deva, antrenor Iosif Ambruş, 12 medalii, între care cinci de aur, trei de argint şi patru de bronz.
Iată mai jos şi realizările individuale ale sportivilor deveni:
Rebeca Stratica (8 ani feminin) trei medalii aur, în probele de luptă, spargeri şi tehnici speciale;
Lucas Czebely (10 ani masculin) medalie de argint la tehnici speciale;
Victor Păduraru (10 ani masculin) medalie de bronz la luptă categoria +45 kg;
Gabriel Ciora (juniori I masculin) medalie de bronz la luptă cat. -75 kg;
Ana-Maria Doşteţan (juniori II feminin) medalie de bronz la luptă cat. – 45 kg;
Darius Dobra (juniori I masculin) medalie de bronz la luptă;
Narcis Sasu (juniori I masculin) medalie de argint la luptă cat. -70 kg;
David Micu (juniori I masculin) medalie de aur la luptă cat. – 62 kg;
Alexandru Popa (juniori I masculin) medalie de aur la luptă cat. -70 kg;
Valentin Bozan (seniori masculin) medalie de argint la luptă cat. – 57 kg.