glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Primăvara nesimţirea se măsoară în tone sau în metri cubi

De o săptămână, Primăria Devei încearcă să sensibilizeze opinia publică prin intermediul unei campanii de curăţenie derulată cu voluntari. Zilnic se comunică bilanţuri intermediare. Lăudabil. Niciodată însă, în ultimii ani, Primăria Deva, prin Poliţia Locală, nu a comunicat ce amenzi le-a aplicat, de exemplu, „grătăriştilor” nesimţiţi care lasă după ei mormane de gunoaie în zona Bejan.

Lunea trecută, elevii Colegiului Naţional „Decebal” au dat startul curăţeniei de primăvară. Zona vizată a fost cea de la Bejan. În două ore, 150 de elevi au strâns peste 5 tone de deşeuri. Marţi a fost rândul elevilor Liceului de Arte „Sigismund Toduţă”. Au participat doar 17 elevi de clasa a III –a care au strâns gunoaiele din spaţiile verzi şi aleile situate în zona Liliacului, între străzile C. Porumbescu şi Carpaţi. Micuţii au reuşit să strângă 15 saci de gunoi. Adică vreo 5 metri cubi.

Miercuri mobilizarea a fost mult mai amplă: peste 260 de elevi de la şase unităţi şcolare din reşedinţa de judeţ. „În câteva ore, au fost adunate tone de gunoaie din mai multe zone ale orașului – de la peturi și alte ambalaje, hârtii, mucuri de țigări și pungi cu resturi alimentare, până la haine și încălțăminte uzată”, se arată într-un comunicat al Primăriei Deva.

Joi, numărul participanţilor a ajuns la 300, dintre care 180 elevi şi 100 de angajaţi ai Primăriei. 800 de kilograme de gunoaie s-au ridicat doar din zona căminelor de nefamiliști de pe Aleea Moților. Cifrele zilei de vineri ale campaniei din Deva au fost: 100 de voluntari şi 64 de saci de gunoaie colectate din cinci zone ale oraşului.

Vremea se-ncălzeşte. La finele lunii aprilie aşteptăm comunicate zilnice din partea tuturor primăriilor din judeţ cu numărul şi cuantumul amenzilor aplicate celor care aruncă gunoaiele aiurea, indiferent că e vorba despre zone rezidenţiale sau de agrement.

Back to top button