La Cinciş s-a atins vârful sezonului de gunoaie. Una dintre cele mai frumoase zone de agrement din România este invadată de gunoaie. Primăria comunei Teliuc, pe raza căreia se află lacul Cinciş, e depăşită de situaţie (GALERIE FOTO)
Cu toate că zona s-a dezvoltat vizibil în ultimii ani, din punct de vedere al capacităţilor de cazare, şi generează venituri la bugetul local, gunoiul se ridică la fel ca-n urmă cu două decenii – o singură dată pe săptămână, iar programul parcă e „bătut în cuie” chiar şi-n perioadele de vârf ale sezonului estival.
Mini-vacanţa de la mijlocul lunii august a însemnat şi mai mulţi turişti pe malul Cincişului, dar şi mai multe gunoaie. Reprezentanţii Primăriei Teliuc spun că angajaţii firmei de salubritate cu care instituţia are contract (o societate din Haţeg) au fost, luni, la datorie. Proprietarii de moteluri şi campinguri din zonă spun că nu au fost luni, pentru că de Sfânta Marie e zi liberă şi pentru angajaţii firmei, dar au fost marţi dimineaţa. Imagini surprinse de cititorii noştri marţi după-amiaza arată însă atât mormane de gunoaie care erau pe marginea drumului, cât şi pet-uri şi pungi împrăştiate pe la liziera pădurii ce însoţeşte şoseaua mai ales în jumătatea superioară a lacului. La ceea ce pare a fi un punct de colectare gunoiul era şi în şi pe lângă containere, marţi seara. Un alt set de fotografii, făcute miercuri după-amiaza, arătau şi mai multe gunoaie adunate în jurul containerelor. Impresia simplului trecător este că problema gunoiului este gestionată mai mult decât defectuos. Asta şi din cauza containerelor insuficiente în sezonul estival, dar şi din cauza resturilor care se întind pe aproape toată lungimea drumului de pe malul sudic al lacului.
Situaţii fel de fel
Peste 2.000 de turişti urcă într-un week-end de vară la Cinciş. Îi includem în această categorie şi pe proprietarii caselor de vacanţă din zonă şi musafirii lor. Mulţi au contracte pentru ridicarea gunoiului şi plătesc, dar când vin aici, câteva zile sau săptămâni pe sezon, se trezesc că nu tot gunoiul „scos în drum” le este ridicat. Haitele de câini din zonă rup sacii şi împrăştie gunoaiele, cel mai târziu în noaptea următoare. Alţii preferă să nu plătească şi îşi duc gunoiul în portbagaj până în Hunedoara, sau Deva. A treia categorie de turişti sunt acuzaţi de primarul comunei că-şi aruncă sacii de gunoi din mersul maşinii, pe drum. Turiştii care mai fac câte-o plimbare pe drum spun că nu au unde să-şi arunce pungile de „snaks-uri” luate cu ei, pentru că nu sunt pubele. Pe scurt, fiecare parte o acuză pe cealaltă, însă, până la urmă, de felul în care arată zona răspunzătoare este, în primul rând, Primăria Teliuc.
Vechiul obicei: să dăm vina pe turişti
„Sunt feluri şi feluri de turişti, aşa cum sunt feluri şi feluri de proprietari de case de vacanţă. Unii aruncă aiurea deşeurile menajere, alţii nu. Cu proprietarii de case de vacanţă avem aceeaşi problemă ca şi în satele din comună: nu înţeleg că crengile şi iarba nu reprezintă deşeuri menajere. Firma de salubritate ridică doar deşeuri menajere, pentru că aşa este contractul. Avem şi proprietari de clădiri de pe malul lacului care scot molozuri şi te mai miri ce în marginea drumului. Nu avem cum să-i urmărim pentru a-i sancţiona. E imposibil. În ce priveşte gunoaiele de pe marginea drumului, curăţăm azi şi mâine e la loc gunoiul. Păţim aşa şi noi dar şi Primăria Hunedoara în prima parcare de pe drumul spre Teliuc şi Cinciş”, spune primarul comunei Teliuc, Daniel Pupeză. Acesta mai spune că în zona lacului „sunt trei sau patru puncte de colectare a gunoiului, amenajate”, dar gunoaie se adună şi-n alte puncte din aria amintită, mai ales în apropierea vechii clădiri a ICSH-ului, unde sunt, pe lângă pungi şi PET-uri, bucăţi de gresie, moloz şi mormane de rumeguş.
Pe de altă parte, semn că admite existenţa problemei gunoaielor, primarul declară că va discuta în regim de urgenţă cu reprezentanţii firmei de salubritate pentru a găsi o soluţie prin care gunoiul din zona Cinciş să fie ridicat de două ori pe săptămână, pe durata a ceea ce a mai rămas din această vară. „O să curăţăm şi marginile drumului cu ajutorul beneficiarilor de venit minim garantat, zilele acestea”, mai promite Daniel Pupeză.
















One Comment