glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Cetate Devatrans a remizat în primul meci din baraj

Cetate Devatrans a terminat sâmbătă la egalitate, 26 – 26 cu CSU Ştiinţa Bucureşti, în prima partidă din turneul de baraj pentru promovarea în Liga Naţională feminină care se dispută la Piteşti.

După acest egal, Cetate avea nevoie de o victorie în partida cu CSM Unirea Slobozia de duminică seară (meci care s-a terminat după închiderea ediţiei) pentru a obţine practic promovarea directă – pentru că e greu de crezut că Ştiinţa ar putea să încurce în vreun fel Slobozia în jocul de luni, ultimul din seria a doua. În caz de înfrângere, ea trebuie să fie una la un scor mai mic decât cel cu care Slobozia ar învinge pe Ştiinţa în întâlnirea de astăzi.

Două puncte pierdute pe final

Devencele puteau obţine victoria, însă au fost egalate în ultimele 5 secunde ale întâlnirii, la o fază în care aveau posesia mingii. „La 26 – 25 am avut mingea, am strigat la fete să ţinem de ea, însă nu m-au auzit în vacarmul din sală. O handbalistă care dealtfel a jucat foarte bine a încercat să dea drumul la contraatac, însă adversarele au interceptat şi ne-au dat gol când mai erau doar cinci secunde din meci. Per ansamblu fetele au făcut un joc bun, mare păcat că am ratat o victorie pe care am avut-o în mână şi o meritam. În minutul 13 ne conduceau cu 6 – 4, iar în minutul 20 aveam noi 8 – 6, am marcat de patru ori fără să primim gol. De atunci am condus continuu până la final, am avut şi cinci goluri diferenţă în favoarea noastră. Mâine (n. red. duminică) avem meciul decisiv cu Slobozia, noi nu avem nimic de pierdut, iar dacă batem suntem în Liga Naţională. Dacă nu, mai avem un meci de jucat marţi, şi acolo ar mai fi o şansă de a promova dacă obţinem locul 3 în acest baraj”, a spus profesorul Ioan Mătăsaru, antrenorul lui Cetate Devatrans, la finalul întâlnirii cu Ştiinţa Bucureşti.

Cifre în favoarea lui Cetate Devatrans

Tehnicianul formaţiei devene ne-a pus la dispoziţie şi câteva date tehnice ale partidei de sâmbătă. Cetate a adunat 18 minute de eliminare, Ştiinţa doar 10; Cetate a avut 6 aruncări de la 7 metri, patru marcate, două ratate, Ştinţa 13 de 7 metri, zece marcate, trei ratate.

Pentru devence şi-au înscris numele pe lista marcatoarelor Dana Abed-Kader 6 goluri, Cristiana Nica 6, Cristina Malac 5, Anca Polocoşer 4, Carola Stângu 3 şi Sabrina Lazea două goluri.

În celalaltă partidă disputată sâmbătă, în seria întâi a barajului de promovare în Liga Naţională, CSHM Buzău a învins pe CSM Slatina cu 28 – 24. Ieri s-au disputat în cele două serii meciurile CS Măgura Cisnădie – CSHM Buzău şi Cetate Devatrans – CSM Unirea Slobozia, iar azi se joacă CS Măgura Cisnădie – CSM Slatina şi CSM Unirea Slobozia – CSU Ştiinţa Bucureşti.

Mâine vor avea loc meciurile de clasament între ocupantele locurilor 2, respectiv 3 în cele două serii.

Back to top button