Zona de grătare din Bejan, din nou în reparații, după ce a stat toată vara cu mese și bănci distruse
Spațiul de picnic din Zona de Agrement Bejan a fost toată vara cu mese, bănci și grătare rupte. SPIGM Deva a cumpărat încă din iulie anul acesta seturi noi de mese și bănci, cu peste 24.000 de lei, dar n-au mai fost folosite în acest sezon estival

La un an după ce Primăria Deva a făcut lucrări în Zona de agrement de la Bejan – reparații, instalații, igienizare – spațiul amenajat pentru grătare era de nerecunoscut. Majoritatea meselor și băncilor au fost vandalizate, iar grătarele, deteriorate și pline de gunoaie. Și așa au rămas toată vara acestui an. SPIGM a cumpărat încă din iulie anul acesta mese și bănci noi, dar le va amplasa, cel mai probabil, anul viitor, când va reamenaja toată zona de picnic.
În 4 iulie anul trecut, Primăria Deva anunța că a finalizat lucrările în zona de agrement de la Bejan. S-a ecologizat și igienizat zona, mesele, băncile și grătarele din spațiul de picnic au fost reparate și vopsite, s-au montat chiuvete exterioare branșate la rețeaua de apă.
În iulie anul acesta, mesele, băncile și grătarele din zona de picnic erau vandalizate. Imaginea meselor și băncilor rupte, a grătarelor îndoite sau sparte și a gunoaielor lăsate în urmă nu îndemna la o ieșire relaxantă în mijlocul naturii.
Planuri pentru reamenajarea zonei
Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală (SPIGM) Deva, care administrează Zona de agrement Bejan, a cumpărat la începutul lunii iulie anul acesta zece seturi formate din masă și două bănci pentru zona de grătare. Seturile au fost achiziționate la prețul de 24.500 de lei, prin cumpărare directă, de la o firmă din localitatea Ormindea. 2.450 de lei pentru o masă cu două bănci din lemn de rășinoase tratat, băițuit și lăcuit.
În ultima zi din septembrie, noile mese și bănci nu fuseseră amplasate în Bejan, în zona de grătare putând fi văzute doar cinci mese și bănci din seturile vechi, cele care, deși deteriorate, mai puteau fi folosite. Deși cumpărase seturi noi, SPIGM nu le-a folosit în această vară. Glasul Hunedoarei a întrebat la SPIGM care a fost motivul. Directorul serviciului, Irinel Faur, a explicat că, inițial, s-a vrut doar schimbarea meselor și băncilor și s-a făcut achiziția. Dar ar fi însemnat să se facă lucrurile doar pe jumătate, în condițiile în care și grătarele au fost ținta celor puși pe distrugeri. Irinel Faur susține că se va face un plan de reamenajare a întregii zone de picnic, care va ține cont și de dezvoltarea zonei Bejan. Pentru că vor veni anotimpuri ploioase și reci, cel mai sigur noile seturi de mese și bănci cumpărate încă din iulie de SPIGM vor fi puse la dispoziția devenilor abia din primăvara anului viitor. La fel și noile grătare. Poate municipalitatea va găsi și soluții să prevină vandalizarea lor și sancționarea celor vinovați de distrugere.

(Așa arăta una dintre cele cinci mese rămase în Bejan, în 30 septembrie 2019)





