Ziua Unirii Principatelor Române la Deva
Biblioteca Judeţeană “Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva reînvie amintirea zilei de 24 ianuarie 1859, ziua Unirii Principatelor Române, sau Mica Unire, cum mai este numită, sub genericul “Hai să dăm mână cu mână”.
Anul acesta, manifestările din ziua de 24 ianuarie au început în curtea Bibliotecii Judeţene unde numeroşi tineri s-au prins în horă, pe acordurile îndrăgitei “Hore a Unirii”. Acesta este unul dintre cele mai plăcute şi mai răscolitoare momente, toţi cei care se prind în horă, elevi şi bibliotecari, profesori şi cititori, reînvie parcă unirea în cuget şi simţiri pe care au făurit-o înaintaşii noştri. “An de an, ziua de 24 ianuarie ne adună laolaltă şi ne face să simţim tot mai vie emoţia unor momente de o importanţă crucială pentru istoria neamului românesc. Ne adunăm “să dăm mână cu mână”, să ne amintim de una dintre cele mai îndrăgite zile din întreaga noastră istorie, o zi care ne aminteşte că toţi “cei cu inima română” avem o îndatorire sfântă, aceea de a evoca şi de a face cunoscută lupta îndelungată şi susţinută a înaintaşilor pentru făurirea unui stat al tuturor românilor”, a precizat directorul Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu”, Sebastian Bara.
Tinerii, au fost primii la horă
Colaborarea pe care Biblioteca Judeţeană o are cu cadrele didactice din gimnazii şi din licee i-a făcut pe aceştia să vină însoţiţi de tineri numeroşi care s-au înghesuit la “Hora Unirii”. “Suntem foarte mulţumiţi că, de fiecare dată, publicul nostru fidel, tinerii din şcolile devene, ne ajută să ne împlinim cât mai bine menirea de instituţie de cultură care aşează în centrul preocupărilor sale organizarea unor evenimente cu caracter informativ şi cultural, adresate în primul rând reprezentanţilor tinerei generaţii. Nu avem bucurie mai mare decât aceea de a vedea că tinerii vin plini de entuziasm la acest gen de activităţi, că participă la ele şi pleacă de la noi îmbogăţiţi şi mult mai bine informaţi”, a mai adăugat Sebastian Bara.






