Ziua Recoltei, la a VI-a ediție, la Cristur
Gospodinele care doresc să aleagă cele mai frumoase legume şi fructe ca să-şi umple cămările pentru iarnă, dar şi cei care vor să ia parte la o serie de spectacole de
muzică ușoară și populară sunt invitați la Ziua Recoltei. Evenimentul ajunge anul acesta la cea de-a VI-a ediție, va avea loc în perioada 22-24 septembrie și se va desfășura la Cristur, pe amplasamentul vechiului târg de la intrarea în localitate.
Manifestarea va reuni zeci de producători tradiționali din județ și din alte zone ale țării, care vor oferi spre vânzare legume și fructe de sezon, preparate tradiționale din carne și lapte, conserve și dulcețuri, must, vinuri românești, dulciuri, precum și obiecte de artizanat, utilaje și unelte agricole.Târgul va fi deschis între orele 9-23, în toate cele trei zile de desfășurare a evenimentului. Producătorii agricoli tradiționali care doresc să participe la Ziua Recoltei 2017 se pot adresa Primăriei Municipiului Deva – Serviciul Comunitar pentru Cadastru și Agricultură Deva, tel./fax.: 0254.217.892, 0254.217.899 sau la numărul de telefon 0731.304.312 (persoană de contact: Petru Herban). Din programul tradiționalei sărbători a toamnei nu vor lipsi muzica, jocul și voia bună. Astfel, vineri de la ora 17:00 vor avea loc recitaluri susținute de Mihai Iovan, Mădălina Boroneanț, Mario Band și Cristina Vasiu, iar invitații speciali vor fi Adina Roșca și Cătălin Doinaș. Sâmbătă, de la ora 16:30, pe scenă va urca formația Armonia Music Cluj, Adrian Sărmășan care va susține un recital folk și Daniela Gyorfi. În ultima zi a evenimentului, publicul va putea asculta recitaluri ale lui Robert Târnăveanu, Karina Petrovici, Cristian Fodor, Gabi Nicolae & Formația, Ana Almășana Ciontea, Bianca Sârb, Cristina Drăgulescu și Marceluț Gavriluță. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Deva, Centrul Cultural „Drăgan Muntean” și Serviciul Comunitar pentru Cadastru și Agricultură.






