glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Ziua Pompierilor, marcată cu întârziere (motivată). După lupta cu flăcările de la Terpena, „oamenii focului” au fost sărbătoriți

Pompierii hunedoreni au sărbătorit împlinirea a 169 de ani de la luptele din Dealul Spirii, moment care coincide cu aniversarea oamenilor focului din România, cu o zi întârziere. Deși evenimentul trebuia să aibă loc miercuri, incendiul de la fabrica de uleiuri esențiale Terpena, din Orăștie, a dat peste cap totul. De ziua lor, pompierii nu au avut timp să se gândească la asta, ci au dat tot ce au mai bun în ei pentru a stinge focul.

Deschiderea aniversării a fost marcată de înaintarea în grad înainte de termen a unui ofiţer şi 9 subofiţeri din cadrul ISU Hunedoara, care s-au distins prin modul de îndeplinire a atribuţiilor, pregătire profesională şi comportare demnă. Prefectul județului Hunedoara, Fabius Kiszely, prezent la aniversare, a apreciat implicarea pompierilor în salvarea de vieți omenești și a evidențiat și oferit diplome pompierilor care, de ziua lor, au fost implicați în gestionarea incendiului de proporții produs la hala cu uleiuri aromatice din Orăștie.

Salvatorii de vieți, premiați de colegi

Cei mai eficienţi şi dedicaţi pompieri au fost evidenţiaţi în cadrul premierilor anului 2017. Astfel, plutonierul major Florin Ocolișan, de la Detaşamentul de Pompieri Deva, a fost desemnat pompierul anului 2017. Acesta a dat dovadă de curaj, spirit civic și empatie când și-a salvat vecinul căzut într-o fântână adâncă de peste 8 metri. Având o experiență de peste 10 ani în domeniul situațiilor de urgență, pompierul știa că până la sosirea echipajului de intervenție de la Detașamentul Deva, starea bărbatului ar fi putut deveni critică și a decis să coboare în fântână fiind asigurat cu o coardă de localnici.

Titlul „Echipajul de prim ajutor al anului 2017” a fost atribuit unei echipe a Detașamentului de Pompieri Petroșani formată din: Plt. maj. Roland Mihai Lochainer,

Plt. maj. Zoltan Gagy, paramedic Anton Ionuț Dumitrescu. Premiul „Paramedicul anului 2017” a fost atribuit lui Aurelian Mureșan, plutonier major în cadrul Detaşamentului de Pompieri Deva. Premiul pentru cel mai bun echipaj de descarcerare al anului 2017 a fost oferit unei echipe a Secției de Pompieri Ilia formată din: Plt. Maj. Adrian Marean, Plt. adj. Alin Tofan, Plt. adj. Claudiu Marian. Titlul „Echipajul de pompieri al anului 2017” a fost coferit unei echipe a Detașamentului Deva formată din: Mr. Mihai Dorobăț,  Plt. maj. Rareș Miclean, Plt. maj. Flavius Tomuța, Plt. maj. Florin Gavrilă, Plt. adj. Florin Rusanda,

Plt. adj. șef Cristian Rusu, Plt. maj. Beniamin Popovici, Plt. maj. Mircea Rotea, Plt. adj. Ionel Sima, Plt. maj. Gelu Furcă, Plt. maj. Marius Ghera. De asemenea, premiul pentru subunitatea cu cele mai complexe intervenţii în anul 2017 a fost atribuit Detaşamentului de Pompieri Petroşani.

Back to top button