Ziua, luminile merg, noaptea – ba. În Simeria, iluminatul public nu funcționează de mai bine de o săptămână
Cetățenii orașului Simeria sunt revoltați pentru că, de mai bine de o săptămână, în localitate, pe timp de noapte, iluminatul public nu funcționează, iar pe timp de zi, becurile sunt aprinse. Deși au făcut nenumărate sesizări verbale la Enel și la Primărie, lucrurile nu par să se rezolve. Primarul Emil Rîșteiu spune că administrația locală a făcut tot posibilul pentru a remedia problema, dar, deocamdată, angajații Enel nu reușesc să-i îi dea de capăt.
În plină zi, la Simeria, becurile montate pe stâlpii de iluminat public ard. Deși au făcut nenumărate sesizări atât la Enel, cât și la administrația locală, problema simerienilor nu a fost rezolvată, ci ea trenează de mai bine de o săptămână. În fiecare seară, în loc să se aprindă, becurile se sting. Dimineața, se aprind din nou. Pe un site de socializare, oamenii își spun disperați oful. „Deja e strigător la cer la ce se întâmplă cu iluminatul stradal. Cum e posibil să nu ia nimeni nicio măsură?”, spune un simerian. „Glasul Hunedoarei” a încercat, în cursul zilei de ieri, să ia legătura cu reprezentanții firmei care se ocupă cu furnizarea energiei electrice, dar nu a reușit. Primarul orașului Simeria, Emil Rîșteiu, recunoaște existența acestei probleme, care, spune el, deocamdată nu are rezolvare. „Avem o problemă de o săptămână. Enel-ul, prin echipele pe care le are, nu reușește să o rezolve. Spun că au prioritate să rezolve defecțiunile pentru consumul casnic la persoane. Iluminatul public îl tratează ultima dată. În fiecare zi discutăm cu ei, le-am făcut sesizări… Pe strada Teilor a fost o problemă, dar aceea s-a remediat. Dar echipele care au fost nu au reușit să facă iluminatul corect, să pornească de la punctele de aprindere. Oamenii sunt nemulțumiți pe bună dreptate. Au venit de patru-cinci ori până acum (n.r. echipele de la Enel), au venit chiar și noaptea. Ei vin, spun că au rezovat-o, dar de fapt nu funcționează. Mi-au promis că vor veni și astăzi (n.r. ieri). Sper să o rezolve”, a declarat primarul orașului Simeria, Emil Rîșteiu.







2 Comments