Ziua Europeană de Luptă împotriva Antibioticelor va fi marcată la Deva
~~Mii de oameni din judeţul Hunedoara suferă de diverse maladii şi îşi administrează antibioticele „după ureche”. Pentru ca oamenii să fie informaţi despre administrarea corectă a acestora, care sunt efectele şi cum pot trata bolile, medicii specialişti organizează mai multe activităţi cu ocazia Zilei Europene de Luptă împotriva Antibioticelor.
În primul semestru din anul acesta, peste 12 mii de hunedoreni au fost depistaţi cu bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC) şi alţi 112 cetăţeni au fost diagnosticaţi cu cazuri noi de TBC. Pentru a informa populaţia despre bolile care rezistă la antibiotice şi cum pot fi administrate acestea reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara vor marca Ziua Europeană de Luptă Împotriva antibioticelor. Evenimentul oferă oportunitatea de a reaminti personalului medical şi publicului larg pericolele atrase de utilizarea abuzivă a antibioticelor. „Dorim să informăm hunedorenii că antibioticele pot fi prescrise doar de către medicul care v-a examinat şi nu ajută împotriva răcelii, gripei, tusei, durerilor şi nu pot trata migrenele sau orice fel de febră. Prin organizarea a două manifestări specifice cu ocazia ZEIA putem contribui împreună la salvarea unor vieţi ce pot fi compromise prin rezistenţa la antibiotice generată de prescrierea excesivă sau auto-administrarea ‹după ureche›”, a precizat purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara, Cecilia Birău.
Stil de viaţă sănătos – Alimentaţie Sănătoasă o altă campanie de informare
Alimentaţia sănătoasă şi echilibrată furnizează nutrienţii necesari organismului. Pentru o dietă sănătoasă se recomandă echilibru în alimentaţie, diversitate şi moderaţie. Astfel, în data de 17 noiembrie Compartimentul Evaluarea, Promovarea Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate din cadrul DSP Hunedoara organizează în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean Şcolar Hunedoara campaniile Ziua Europeana de Luptă Împotriva antibioticelor şi Stil de viaţă sănătos – Alimentaţie Sănătoasă. Activităţile de informare vor avea loc de la ora 10:00 la Grădiniţa P.P. Nr. 7, Structură Grădiniţa P.P. Nr. 6 din municipiul Deva şi de la ora 14:00, în municipiul Orăştie, la Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu”.






