glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Zeci de locuri gratuite în tabere sociale, pentru elevii din județ

Elevii proveniți din familii cu o situație materială precară, dar și cei cu măsură de protecție specială pot beneficia de locuri gratuite în taberele cu caracter social. Pentru taberele cu caracter social dedicate elevilor din județul Hunedoara, Ministerul Tineretului şi Sportului a alocat 50 de locuri.

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Hunedoara organizează, în perioada 6 – 11 august 2017, la Centrul de Agrement 2 Mai al Direcției Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanța, tabere cu caracter social pentru elevii din județul Hunedoara. Pentru anul acesta, Ministerul Tineretului și Sportului a alocat județului 50 de locuri gratuite. Dintre acestea, 25 de locuri sunt alocate pentru elevii proveniți din familii al căror venit mediu lunar pe membru de familie este de până la 50 la sută din salariul minim brut pe economie și alte 25 de locuri sunt alocate pentru elevi care beneficiază de o măsură de protecție specială, instituită conform legii nr. 272 / 2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului. MTS suportă cheltuielile de cazare, masă şi transport ale elevilor beneficiari şi însoţitori. Potrivit reprezentanților DJST Hunedoara, cei care doresc să beneficieze de un loc în tabără trebuie să întocmească un dosar și să îl depună până în data de 30 iunie la sediul DJST Hunedoara. Dosarele vor conţine: cerere tip; documentele care atestă faptul că elevul este provenit din familii al căror venit mediu lunar pe membru de familie este de până la 50 la sută din salariul minim brut pe economie / hotărârea Comisiei pentru Protecția Copilului sau sentința judecătorească prin care s-a instituit măsura de protecție socială; adeverinţa care atestă calitatea de elev în învăţământul de stat şi media generală din ultimul an şcolar. Este obligatorie media 10 la purtare sau calificativul „foarte bine”.

Tabără gratuită și pentru elevii cu handicap

La fel ca și anul trecut, și de această dată preșcolarii și elevii cu handicap, împreună cu asistenţii personali și asistenții personali profesioniști ai acestora, pot beneficia de locuri gratuite în tabără. În acest sens, MTS a alocat județului 30 de locuri. Taberele sunt organizate pentru preşcolari şi elevi cu handicap de gradul I, II și III. „Cererea privind acordarea unui loc în tabără se depune însoţită de o copie după documentul care atestă gradul de handicap şi o adeverinţă emisă de unitatea de învăţământ care să ateste încadrarea într-o formă de învăţământ, la sediul DJST Hunedoara. Cererea poate fi depusă de părintele sau reprezentantul legal al persoanei cu handicap sau de un reprezentant al unităţii de învăţământ de care aparţine. Preşcolari şi elevi cu handicap care nu au mai beneficiat de un astfel de program vor avea prioritate la selecţie. Termenul de depunere a cererilor este 30 iunie 2017”, susțin reprezentanții DJST Hunedoara. Tabăra are loc în aceeași perioadă și locație precum cea cu caracter social.

Back to top button